Motivul sinuciderii unui inginer naval din Galați. Venise din străinătate pentru câteva zile, să-și vadă soția și copiii

0
Publicat:

Un bărbat de 38 de ani și-a pus capăt zilelor după ce s-a aruncat de la etajul al patrulea al blocului unde locuia. Soția acestuia ieșise din casă cu copiii chiar înainte ca acesta să comită gestul necugetat.

Bărbatul s-a aruncat de la etajul al patrulea al blocului în care locuia FOTO arhivă Adevărul
Bărbatul s-a aruncat de la etajul al patrulea al blocului în care locuia FOTO arhivă Adevărul

Polițiștii gălățeni vin cu precizări suplimentare în legătură cu sinuciderea unui bărbat de 38 de ani care, pe 14 noiembrie, s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc de pe strada 1 decembrie din Galați.

Echipajul de pe ambulanța care s-a deplasat la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, dar traumatismele suferite de victimă au fost extrem de grave și aceasta nu a mai putut fi salvată.

Bărbatul nu era cunoscut cu probleme psihice și, din primele verificări, se pare că a comis spontan gestul necugetat. Soția acestuia ieșise pentru puțin timp din casă cu cei doi copii, iar când a revenit, vecinii i-au spus ce se întâmplase.

Bărbatul lucra în Olanda ca inginer naval şi venise acasă pentru câteva zile ca să își vadă familia.

Soţia a văzut că era agitat, şi-a luat copiii şi a ieșit puțin din apartament, iar imediat după aceea bărbatul a comis gestul necugetat. Îi murise recent tatăl și cel mai probabil a suferit o cădere nervoasă”, ne-a declarat agentul șef principal Ciprian Teodor Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Gălățeanul care și-a pus capăt zilelor nu a lăsat un bilet de adio prin care să își explice gestul. Anchetatorii au deschis dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă.

Un tânăr și-a dat foc și s-a aruncat de pe un bloc la Vaslui

O altă sinucidere a avut loc acum câteva zile în orașul vasluian Negrești. Mai mulți locuitori au sunat miercuri dimineață, 9 noiembrie, la 112, pentru a anunța că în centrul orașului se găsește un cadavru carbonizat. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, iar în urma cercetărilor au stabilit că este vorba despre un tânăr de 27 de ani.

El și-a pus capăt zilelor într-un mod neobișnuit. S-a urcat pe un bloc, s-a stropit cu un lichid inflamabil și după ce și-a dat foc, s-a aruncat de pe imobil.

„În această dimineaţă, la ora 4,04, Poliţia oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centrală a oraşului Negreşti, a fost găsit un cadavru carbonizat. În urma primelor cercetări efectuate a fost identificată persoana decedată, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Negreşti, cadavrul fiind transportat la Serviciului Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Oamenii din Negrești spun că tânărul ar fi suferit o depresie severă pentru că nu putea fi cu fata pe care o iubea. Asta l-ar fi împins la gestul necugetat de a-și lua viața.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite