Sache Niculaescu, noul preşedinte al pensionarilor din PSD Dâmboviţa
0Delegaţii la Conferinţa Extraordinară a Pensionarilor din PSD Dâmboviţa şi-au ales, cu majoritatea voturilor valabil exprimate, componenţa noii conduceri. Astfel, preşedinte este prof. univ. dr. Sache Niculaescu. Alături de el au mai fost aleşi cinci vicepreşedinţi, un secretar şi 12 membri.
Noul lider al OPSD Dâmboviţa, membru marcant al mediului intelectual din judeţul nostru, de 30 de ani Doctor în drept, a fost preşedintele Baroului Dâmboviţa, cadru didactic şi decan al Facultăţii de Drept, dar şi vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa şi al Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală. Activitatea sa a fost recunoscută la nivel naţional, prin acordarea titlului de profesor universitar emerit şi cercetator ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Ştiinţifice al Academiei Române.
Programul de activităţi propus de Sache Niculaescu are ca principal obiectiv armonizarea acţiunilor specifice organizaţiei de pensionari, în cadrul efortului general pentru derularea eficientă a viitoarelor campanii electorale. Un interes major va fi acordat identificării situaţiilor problematice cu care se confruntă pensionarii dâmboviţeni şi soluţionării acestora, cu atât mai mult cu cât domnul Niculaescu Sache este şi consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Conferinţa Organizaţiei Judeţene a Pensionarilor din PSD deschide seria alegerilor interne din organizaţiile judeţene ale PSD Dâmboviţa, care se vor finaliza pe data de 23 septembrie 2015, prin desfăşurarea Conferinţei Judeţene, în cadrul căreia se va alege echipa care va coordona întreaga activitate politică a PSD la nivelul judeţului Dâmboviţa