Recomandările Poliţiei de vreme rea: „conduceţi prudent şi manifestaţi atenţie sporită la pietoni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Vremea s-a înrăutăţit multe judeţe, iar poliţiştii le recomandă şoferilor să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.

În primul rând este necesar ca şoferii să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă. 

Pe un carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, la pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv, spun poliţiştii de la Rutieră.

„Pe porţiunile de drum acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanţă suficientă faţă de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiţii de siguranţă în caz că acest lucru este necesar. În cazul producerii unui accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale ca urmare a nepăstrării unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, şoferul va fi sancţionat contravenţional conform prevederilor O.U.G 195/2002”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

În situaţia unui accident rutier soldat cu victime, răspunderea este penală.

Pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

„În afara de sancţionarea cu amendă, poliţiştii rutieri vor reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând şoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu stânjeniţi sau obstrucţionaţi vizibilitatea în trafic prin opriri sau staţionări neregulamentare”, se mai arată în documentul Poliţiei.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite