Reacţie a unui deputat PSD, după moţiunea ratată: „Moţiunea a fost un nonsens“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan a declarat că partidul din care face parte îşi va urma planul de guvernare şi va onora promisiunile electorale "indiferent de opreliştele apărute ca urmare a unor jocuri oculte".

"Aşa cum am promis, am reuşit să adoptăm în Parlamentul României proiectele de lege privind bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale pe anul 2017. Avem nevoie de acest buget pentru a pune în aplicare programul de guvernare pentru care am primit votul românilor pe 11 decembrie 2016. Noi ne gândim la prosperitatea tuturor cetăţenilor, la dezvoltarea economică a ţării, la buna funcţionare a tuturor instituţiilor statului. Dorim să trăim în pace şi armonie în România, fără ură şi dezbinare. Manifestările antiguvernamentale din ultimele zile nu ne-au demobilizat. Mergem mai departe. Am fost mandataţi de popor, în mod democratic, să conducem destinele ţării. România are nevoie de stabilitate, de legi bune", a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Moţiunea PNL a picat. Au fost înregistrate 161 de voturi favorabile, opt împotrivă şi 33 de voturi nule. PSD, ALDE şi UDMR s-au abţinut de la vot. Minorităţile naţionale nu au avut o poziţie coordonată, aşa că fiecare parlamentar a votat cum a dorit. Pentru adoptarea moţiunii erau necesare 233 de voturi.

Corneliu Ştefan, proaspăt intrat în Parlament, a mai spus că moţiunea PNL a fost un simplu joc de imagine pentru "opoziţia interesată mai mult de sfadă decât de progres economic şi social".

"Premierul Sorin Grindeanu a avut în faţa Parlamentului României un discurs calm, clar, concis, de adevărat politician. A militat pentru stabilitate, pentru reîntoarcerea la lucru în folosul ţării. A vorbit primul ministru despre tot ceea ce s-a realizat în această scurtă perioadă de timp pentru o viaţă mai bună: transport gratuit pentru studenţi, majorarea pensiilor, a salariilor bugetarilor, a salariului minim pe economie, o serie de eliminări de taxe. Programul de guvernare este unul foarte bun, conceput de specialişti, în concordanţă cu nevoile sociale şi economice ale ţării, şi trebuie dus la îndeplinire. Cei care tot ne întind capcane încercând să ne împiedice să guvernăm fac mari deservicii României, democraţiei şi libertăţii. Moţiunea PNL-USR-PMP a fost un nonsens, o pierdere de timp, o împotrivire oarbă la dezvoltare, la echilibru. A fost generată, probabil, de ura împotriva a tot ceea ce noi ne-am propus să facem bun pentru ţară", a mai spus deputatul.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite