Procurorii şi mascaţii au descins într-un „cuib” de traficanţi de droguri. Ce au găsit la percheziţii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cannabis

Poliţiştii de combaterea a criminalităţii organizate din Dâmboviţa, împreună cu un procuror de la D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, au efectuat, joi, 13 percheziţii domiciliare, la o grupare infracţională.

„Poliţiştii Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Dâmboviţa, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, au documentat activitatea unei grupări infracţionale specializate în traficul intern şi internaţional de droguri de risc. 

Pentru probarea activităţii infracţionale, în dimineaţa de 28 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sprijiniţi de poliţişti de la brigăzile de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti, Piteşti, Timişoara şi de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, au efectuat 13 percheziţii, în judeţele Dâmboviţa, Olt, Timiş şi Brăila”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat aproximativ 800 de grame de cannabis, 2 cântare de precizie, 4 grindere, 11 telefoane mobile, 3.000 de euro, 1.700 de lire sterline şi 9.100 de lei.

„Din cercetări a reieşit că 2 persoane, rezidente în Spania, ar fi trimis, prin intermediul firmelor de coletărie, pachete în care erau disimulate diferite cantităţi de cannabis. Drogurile erau introduse de regulă în ambalaje de detergent, iar, ulterior, în ţară, acestea ar fi fost preluate de alte 7 persoane, din judeţele Dâmboviţa, Olt, Timiş şi Brăila, care le-ar fi comercializat.În acest caz, în cursul lunii februarie, în urma unor activităţi specifice, a fost indisponibilizat aproximativ 1 kilogram de cannabis”, mai spun anchetatorii.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi, au participat luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi jandarmi din cadrul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Timiş.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite