Primarul pistolar din Hulubeşti, acuzat că-i face viaţa un calvar unui consilier local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Adrian Chiriţă
Primarul Adrian Chiriţă

Primarul pistolar al Hulubeştiului, Adrian Chiriţă, iese din nou la rampa. De data aceasta nu a mai pus mâna pe vreo arma, ci este acuzat de un consilier local că îi face viaţa un calvar, doar pentru că a lipsit de la o şedinţă de Consiliu Local, care avea nevoie de cvorum.

„Stimată Redacţie, Subsemnaţii Eremia Ilie şi Eremia Petruţa, domiciliaţi în comuna Hulubeşti, judeţ Dâmboviţa, vă aducem la cunoştinţă următoarele: Din data 6.12.2012, dată când ar fi trebuit să aibă loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Hulubeşti, avem numai necazuri din partea domnului primar Chiriţă Adrian. De fapt eu, Eremia Ilie, consilier local al comunei Hulubeşti, nu m-am prezentat la şedinţă, iar aceasta nu a avut loc din lipsă de cvorum, lucru care l-a supărat foarte tare pe edil. Deţin un spaţiu închiriat din data de 5.01.2007 chiar în centrul comunei, spaţiu al Federal Coop, unde am un magazin mixt.

Din data de 6.12.2012 am fost reclamaţi de către domnul primar la toate organele de control posibile: Gardă Financiară, Protecţia Consumatorului, Sanepid, reclamaţii nefondate, în urma cărora am început să primim amenzi. Domnul primar vrea neapărat să pierdem şi spaţiul închiriat, el depunând trei cereri de închiriere, una pentru sediu de partid PDL, iar două din partea a două firme fantomă din Bucure şti, firme pe care edilul le-ar fi deţinut. Mai mult de atât, a ajuns să îi facă diverse reclamaţii fiicei mele care este angajată la Farmacia Valeriana din comună, spaţiul în care funcţionează farmacia fiind închiriat tot de la Federal Coop.

Reclamaţiile sunt nefondate şi chiar ridicole: că ea ar aduce medicamente de acasă şi obligă lumea să le cumpere, că nu emite bon fiscal pentru medicamente, că vorbeşte urât cu clienţii şi nu cunoaşte substanţele din medicamente. Pe data de 10.01.2013, în timp ce mă deplasam către casă cu autoturismul personal, în comuna Valea Mare am fost şicanat în trafic tot de către distinsul domn Chiriţă, încercând să intre cu maşina în mine şi să mă bage în şanţ.

Pe lângă toate aceste abuzuri, încearcă pe toate căile să ne suspende şi autorizaţia de funcţionare a firmei, autorizaţie pe care o deţinem din anul 1998, ba mai mult încearcă să mă dea afară şi de la Compania de Apă Dâmboviţa, companie la care lucrez de 22 de ani, făcând presiuni la diverse persoane de la conducere.”

Primarul nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

Poveste de film!

Edilul a adunat în ultimii ani de mandat, 16 dosare penale, fiind cercetat pentru abuz în serviciu, lovire, ameninţare, distrugere, tulburare de posesie, furt şi uz de armă fără drept.

Sunt mulţi locuitorii comunei Hulubeşti cărora le este frică de primarul Adrian Chiriţă. De la oameni simpli la profesori, învăţători sau preoţi. Nu de puţine ori, edilul a tăbărât pe ei, încercând să-şi impună supremaţia.

Până acum, pe masa de lucru a judecătorilor a ajuns însă o singură speţă, cea în care Adrian Chiriţă este cercetat fiindcă a tras cu arma pe uliţa satului. 

Comisarul Alexandru Iorga – comandantul Poliţiei Găeşti – afirmă că primarul a greşit flagrant când a folosit arma pe uliţa satului, chiar dacă o deţinea legal.

Edilul a mai fost cercetat că a bătut o localnică pentru că nu a dat jos de pe propriul gard un afiş electoral. De asemenea, a fost dat în judecată de o angajată a Primăriei fiindcă i-a desfăcut abuziv contractul de muncă. Femeia a câştigat procesul. A fost repusă pe funcţie, însă după două săptămâni a fost dată iar afară.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite