Primarul interimar al municipiului Târgovişte nu vrea refugiaţi în oraş
0Primarul interimar al municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va face orice îi stă în putere pentru a nu-i primi pe refugiaţi, în eventualitatea în care oraşului i se va aloca o cotă de persoane.
"Din câte ştiu, potrivit legislaţiei actuale, competenţe în această zonă au Oficiul Român pentru Imigrări şi Guvernul României. Esenţial este că numărul de refugiaţi, condiţiile în care se primesc refugiaţii, sunt stabilite prin hotărâri de guvern, hotărâri care reprezintă acte administrative, susceptibile de a fi atacate în contencios-administrativ. Dacă ar exista o astfel de hotărâre pentru Târgovişte, primul lucru pe care l-am face ar fi să o atacăm în contencios-administrativ şi să cerem suspendarea aplicării acesteia. Acesta ar fi primul demers, coroborat cu contestarea în contencios-administrativ a tuturor actelor subsecvente emise fie de Oficiul Român pentru Imigrări, fie de Guvernul României privind stabilirea locaţiilor, alocaţia de hrană şi aşa mai departe'', a precizat Cristian Stan.
Principalul motiv pentru care refugiaţii nu sunt primiţi la Târgovişte ar in infracţionalitatea ridicată cu care se confruntă ţări precum Germania sau Belgia după ce au primit astfel de persoane.
"Cred că nu putem să ne raportăm că nu avem condiţii, ţări precum Germania se confruntă cu dificultăţi enorme cu privire la gestionarea refugiaţilor, infracţionalitatea crescută. Sunt lucruri care ne determină, (...) fără a intra neapărat într-o analiză detaliată, să respingem această idee", a menţionat Stan. Chestionat dacă a primit reacţii de la cetăţeni privind acest subiect, primarul interimar al municipiului Târgovişte a răspuns: "Am văzut că există dezbatere, mai ales în mediul online şi mă gândesc că ar fi bine să se cunoască faptul că administraţia din Târgovişte ştie ce are de făcut".