Preşedintele PNL Dâmboviţa, susţinere pentru Ludovic Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Caraveţeanu a subliniat că atât el, cât şi o parte dintre cei din conducerea PNL Dâmboviţa şi-au exprimat susţinerea faţă de Ludovic Orban
Marius Caraveţeanu a subliniat că atât el, cât şi o parte dintre cei din conducerea PNL Dâmboviţa şi-au exprimat susţinerea faţă de Ludovic Orban

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă că el, personal, îl susţine pe Ludovic Orban la şefia partidului, dar o decizie a organizaţiei judeţene va fi luată în Comitetul Director.

''Am fost prezent când Ludovic Orban şi-a depus candidatura la preşedinţia partidului. Aseară ne-a şi parvenit textul moţiunii, aş spune eu interesant (...). Intrăm în linie dreaptă cu aprobarea moţiunii, în sensul că joi, la şedinţa Biroului Politic Judeţean, o să stabilim data Comitetului Director, care va fi în minim 10 zile de la data convocării. Cred că între timp vom primi şi moţiunea de la celălalt coleg al nostru, Cristian Buşoi, astfel că la aceeaşi dată vor fi ambele moţiuni susţinute şi supuse votului în Comitetului Director. Moţiunea lui Ludovic Orban va fi susţinută de dânsul, din discuţia pe care am avut-o şi să vedem dacă domnul Cristian Buşoi va putea să facă deplasarea în judeţ să susţină şi dânsul moţiunea'', a precizat Marius Caraveţeanu.

Acesta a subliniat că atât el, cât şi o parte dintre cei din conducerea PNL Dâmboviţa şi-au exprimat susţinerea faţă de Ludovic Orban. 

''Noi, o parte dintre membrii Biroului Politic Judeţean, atât prin prezenţă, cât şi prin însuşirea moţiunii, ne-am exprimat un punct de vedere, ce-i drept pe persoană fizică. Singurul for care va decide pentru organizaţie este Comitetul Director'', a spus Caraveţeanu, conform Agerpres.

PNL Dâmboviţa va avea la Convenţia Naţională a PNL din 17 iunie, unde va fi ales preşedintele partidului, un număr de 117 delegaţi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite