Premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Medicii au efectuat cu succes o tromboliză, pe o pacientă ce suferise o hemipareză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 71 de ani, din comuna dâmboviţeană Cândeşti, a fost salvată de la moarte, vineri, 1 februarie, graţie unei intervenţii în premieră - tromobiliza, care a fost realizată de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Femeiea suferise un accident vascular cerebral ischemic, o hemipareză, cu o oră înainte de a sosi la spital.

Echipa din care au făcut parte medicii Popa Mihail, Dumitru Lucian şi Ştefan Grapă (neurolog), dar şi asistenţi, au decis imediat procedura. Pacienta a fost resuscitată în secţia de Primiri Urgenţe, iar docorul Ştefan Grapă a decis să fie efectuată, în premieră,  tromboliza. Intervenţia a fost un succes.

“Mulţumesc echipei de medici şi asistente de la UPU în special dr. Popa, colaboratorilor inimoşi, tehnici şi documentaţi”, a spus dr. neurolog Ştefan Grapă pe pagina sa de Facebook.

tromboliza tgv

Procedura care îi poate salva pe românii care fac AVC este practicată, dn păcate, doar în 14 spitale din ţară.

“Spitalele judeţene trebuie să facă tromboliza venoasă pentru că există posibilităţi financiare. Din punctul meu de vedere cred că nu există neurologi pregătiţi pentru asta şi spitalele trebuie să-i trimită la pregatire”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, la Pro Tv.

Ce este Tromboliza

Tromboliza este o perfuzie care li se administrează pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral ischemic. Substanţa dizolvă cheagul format pe vasul de sânge.

Alergii la tromboliticele utilizate, stare de şoc, complicaţii hemoragice, tulburări ale ritmului legate de dezobstrucţia vasului vătămat sunt efecte care pot apărea.

Rezultataele sunt cu atât mai bune cu cât tromboliza se face mai devreme, în primele ore care urmează constituirii cheagului.

Global, tromboliza a micşorat mortalitatea prin infarct miocardic cu mai mult de 25%.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite