Omar Hayssam a lipsit la termenul în care a cerut întreruperea pedepsei pe motive medicale. Nici apărătorul său nu s-a prezentat în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sirianul Omar Hayssam, închis la Penicentiarul Mărgineni pentru terorism, înşelăciune şi fraude, respectiv dosarul răpirii celor trei jurnalişti în Irak, a lipsit de la termenul în care a cerut întrerupere a pedepsei pe motive medicale. Nici apărătorul său nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Omar Hayssam este condamnat la 23 de ani şi patru luni de închisoare şi este în carcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni. Dosarul a fost înregistrat în noiembrie 2017. 

La termenul precedent, din 24 aprilie, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către petentul Omar Hayssam, prin apărător, având ca obiect efectuarea unei noi expertize medico-legale de către INML Mina Minovici, la care petentul să aibă posibilitatea de a beneficia de serviciile şi cunoştinţele unui expert parte.

La termenul de marţi, 15 mai, instanţa a dispus un nou termen de judecată pe 12 iunie, şi i-a pus în vedere apărătorului să nu mai lipsească. De asemenea, avocatul lui Hayssam a depus la dosar, chiar în această dimineaţă, mai multe precizări pe care instanţa le-a cerut la termenul precedent.

"Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către petentul Omar Hayssam, prin apărător, având ca obiect efectuarea unei noi expertize medico-legale de către INML Mina Minovici, la care petentul să aibă posibilitatea de a beneficia de serviciile şi cunoştinţele unui expert parte. Admite cererea formulată de procurorul de şedinţă şi dispune avizarea din punct de vedere ştiinţific, a raportului de expertiză nr. A5/12445/2017, de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici. Pune în vedere petentului, prin apărător, ca cel mai târziu la termenul din 15.05.2018 să depună la dosar, în scris, aspectele care consideră necesar să fie comunicate, pentru a fi analizate de Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici, privind modalitatea de întocmire şi concluziile raportului de expertiză nr. A5/12445/2017. Cu drept de contestaţie, odată cu hotărârea care se va pronunţa. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.04.2018", a precizat Tribunalul Dâmboviţa.

Omar Hayssam a lipsit la termenul în care a cerut întreruperea pedepsei pe motive medicale. Nici apărătorul său nu s-a prezentat în faţa instanţei
Omar Hayssam a lipsit la termenul în care a cerut întreruperea pedepsei pe motive medicale. Nici apărătorul său nu s-a prezentat în faţa instanţei

Omar Hayssam a fost condamnat în anul 2014 la 23 de ani şi patru luni de detenţie în urma contopirii pedepselor din cele trei dosare în care fusese condamnat pentru terorism, înşelăciune şi fraude, respectiv dosarul răpirii celor trei jurnalişti în Irak, dosarul înşelăciunii în cazul „Volvo" şi cel al fraudelor din cauza "Foresta Nehoiu".

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, iar o lună mai târziu autorităţile române îl reţineau pe  Omar Hayssam. Deşi preşedinţia anunţa la acel moment că Omar este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a dispus eliberarea, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a inculpatului s-a degradat, după o operaţie pentru cancer la colon care a avut loc în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave, fiind dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006. Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fugă sa din ţară.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite