O casă din Târgoviște s-a făcut scrum. Pompierii nu au putut salva mare lucru VIDEO

0
Publicat:

O casă din Târgoviște, situată pe Calea Domnească, a ars ca o torță. La fața locului a acționat Detașamentul Târgoviște al ISU, cu trei autospeciale de stingere, autospeciala de lucru și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

Incendiul de joi, 22 decembrie, a cuprins acoperișul pe o suprafață de 60 metri pătrați. Deocamdată nu se cunoaște care a fost cauza producerii incendiului.

Incendiul a cuprins acoperișul pe o suprafață de 60 metri pătrați. FOTO ISU DB
Incendiul a cuprins acoperișul pe o suprafață de 60 metri pătrați. FOTO ISU DB

Încendiu și în Văcărești

În ultimele 24 de ore, pompierii dâmbovițeni au mai fost chemați să intervină și în cazul unui incendiu izbucnit într-o gospodărie în comuna Văcărești, situată pe str. Principală.

A acționat Detașamentul Târgoviște cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„La locul incendiului, pompierii au constatat că acesta se manifestă la o anexă gospodărească pe o suprafață de cca. 70 mp. Nu au fost înregistrate victime. Incendiul a fost localizat în scurt timp de pompieri”, a precizat ISU Dâmbovița.

Copil mic, găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de foc

Cadavrul carbonizat al unui copil în vârstă de doar un an a fost găsit, marți, 20 decembrie, într-o casă cuprinsă de un incendiu. Tragedia s-a produs în comuna Vișina din Dâmbovița.

La un pas de moarte au fost mama copilului carbonizat, în vârstă de 20 de ani, dar și un alt copil de doi ani, care au reușit să iasă din casă.

Polițiștii din Găești s-au deplasat la fața locului, unde au descoperit cadavrul unui copil carbonizat. La domiciliu se afla mama, o tânără de 20 de ani, alături de un alt copil de 2 de ani”, au precizat polițiștii de la IPJ Dâmbovița.

Minor de un an, găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de un incendiu. FOTO ISU Dâmbovița
Minor de un an, găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de un incendiu. FOTO ISU Dâmbovița

Pompierii de la ISU Dâmbovița au intervenit la fața locului și au stins incendiul, care a cuprins casa pe o suprafață de 80 de metri pătrați.

Intervenție în cazul unui incendiu izbucnit la o locuință in localitatea Vișina, str. Sudului. Au acționat Garda Vișina cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și Detasamentul Găești cu o autospecială de stingere. La locul incendiului, pompierii au constatat că acesta se manifestă generalizat la întreaga construcție pe o suprafata de circa 80 mp. Pe timpul operațiunilor de stingere, a fost găsit un copil decedat într-o cameră din locuință, minor de aproximativ 1 an”, precizează ISU Dâmbovița.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite