Municipal Târgovişte a pălit în faţa ”Îngerilor Buni” din Kosice
0Deşi a avut un start bun de partidă şi a câştigat primul sfert la şase puncte diferenţă, campioana României Municipal Târgovişte a cedat pe terenul slovacelor de la Good Angels Kosice, scor 93-78.
Începutul bun de meci a fost urmat de o cădere inexplicabilă în al doilea sfert al meciului, adjudecat de gazde cu 31-14 după o serie de 21 de puncte la rând într-un interval de şase minute.
Campioanele din Târgovişte au echilibrat disputa în sfertul al treilea, 21-20, pentru fi depăşite în ultima parte a meciului.
Currie (18 puncte) şi Mărginean (17 puncte) au fost cele mai bune jucătoare din echipa pregătită de Georgios Dikeoulakos.
Municipal Târgovişte ocupă locul cinci în urma acestui rezultat, cu 9 puncte, dar păstrează şanse reale la calificarea în faza următoare a competiţiei în condiţiile în care pe primele două locuri se află Kosice şi Nadezhda Orenburg, fiecare cu 10 puncte.
Următorul meci pentru Municipal Târgovişte este programat în deplasare cu Famila Schio la 13 decembrie de la ora 20:30.
Primele patru echipe din fiecare grupă plus cele mai bune două formaţii de pe locul al cincilea se califica în Top 14.























































