Misiunea salvatorilor de la Padina, îngreunată de zăpada care a căzut noaptea trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilajele acţionează fără oprire pentru a degaja drumul
Utilajele acţionează fără oprire pentru a degaja drumul

Cei 39 de turişti rămaşi încă de sâmbătă la cabanele din Munţii Bucegi se roagă ca astăzi să plece acasă. Ei speră ca utilajele să cureţe drumul până sus la Peştera, însă operaţiunea este acum, mai dificilă din cauza stratului de 30 de centimetri de zăpadă aşternut noaptea trecută.

Ieri, la scurt timp după ce utilajele au ajuns la Bolboci, mai mulţi turişti au încercat să plece cu maşinile, însă au rămas înzăpeziţi şi au fost aduşi din nou la cabane de salvamontişti.

„Utilajele au ajuns ieri până la Bolboci, dar au plecat pentru a alimenta. Turiştii nu pot pleca acum, mai ales că a nins toată noaptea. Trebuie să mai bage o dată utilajul  spre Sanatoriu. S-au cam terminat şi alimentele. Noroc că eu am bagat la beci de anul trecut şi i-am ţinut şi pe cei patru culeşi de pe Valea Obârsiei. Poate reuşim astăzi să degajpm drumul. Au intrat în panică turiştii. Deja rudele lor întreabă de ce nu ies de acolo, ce se întâmplă!”, a declarat pentru Adevărul, Doru Diaconescu, şeful Salvamont Dâmboviţa.

La ora 12.00, ar putea fi coborâţi

„În munte a început spargerea spre Bolboci. Sperăm ca în jur de 12.00 să începem să îi coborâm pe turişti. Sunt trei utilaje care acţionează. La Bolboci lucrează trei utilaje. Vine şi de la Peştera un utilaj care a trecut de Cheile Tătăraului, deci tot este conform planului”, ne-a spus col. Mirel Pietreanu, inspector şef al ISU Dâmboviţa.

Ninsori abundente

În urma căderilor masive de zăpadă de sâmbătă până ieri după-amiază, grosimea stratului de zăpadă din Munţi Bucegi a ajuns în unele locuri şi la 2 metri înălţime, iar furnizarea energiei electrice a fost întreruptă în zonă. 

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite