Mersul trenurilor în perioada Crăciunului
0
Transferoviar, operatorul privat care asigură transportul călătorilor şi în judeţul Dâmboviţa, informează că în perioada 25 - 26 decembrie şi 1 - 2 ianuarie casele de bilete TFC vor fi închise.
Biletele se vor achiziţiona online, sau direct în tren la tarif de casă pentru călătorii care pleacă din Bucureşti Nord- folosind automatul de vânzare bilete ce urmează a fi montat în scurt timp lângă casă de bilete TFC din Gara de Nord.
La automatul de vânzare bilete se va putea achita doar cu cardul, prin această modalitate ne-am dorit să mulţumim călătorii care au solicitat în nenumărate rânduri achitarea prin POS, dar şi oferirea unei alternative la statul la coadă.
Transferoviar Călători SRL, operator privat de transport, a început operarea trenurilor de călători de la 15 octombrie, pe secţiile feroviare Târgovişte-Pietroşiţa şi Târgovişte-Ploieşti. Astfel, primul tren privat care operează pe rute care au legătură cu Târgovişte şi-a început activitatea.
8 perechi de trenuri pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa
Pe prima rută vor merge 8 perechi de trenuri, iar pe a doua va opera, deocamdată, 1 pereche de trenuri, urmând ca din ianuarie anul viitor să crească numărul acestora.
Graficul de circulaţie a trenurilor este afişat pe www.transferoviarcalatori.ro. Din cauză că nu s-a mai circulat de trei ani pe aceste rute, compania îi atenţionează pe locuitorii din zona căilor ferate şi pe şoferi să fie vigilenţi, mai ales la trecerile la nivel cu calea ferată ce nu sunt dotate cu bariere mecanice sau automate.
CIRCULAŢIE RELUATĂ DE LA 1 OCTOMBRIE
De la 1 octombrie, CFR Călători a redeschis circulaţia pe ruta Târgovişte - Pietroşiţa, după ce ruta a fost închisă, timp de trei ani, pemtru nerentabilitate. Începând cu 15 octombrie, un operator privat va suplimenta traseele pe rută, astfel încât, aproximativ în fiecare oră trenul va ajunge în Gara Târgovişte cu destinaţia Pietroşiţa, iar călătorii vor plăti 5,5 lei pe bilet.