Specialist român, despre medicamentul controversat cu extract din banane care ar putea vindeca SIDA sau hepatita C: „Nu există tratament-minune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Statele Unite sunt de părere că noul medicament ar putea fi eficient şi împotriva Ebola
Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Statele Unite sunt de părere că noul medicament ar putea fi eficient şi împotriva Ebola

Un nou "tratament-minune" descoperit de oamenii de ştiinţă americani a ieşit din laboratoare. Este vorba de o proteină ce există în banane, denumită lectină din banane (sau "BanLec"). Specialiştii americani afirmă că această proteină are potenţialul de a distruge o gamă vastă de virusuri şi de a vindeca astfel o serie de boli grave, precum SIDA sau hepatita C.

Specialiştii în domeniul medical spun că noul medicament obţinut din proteina din banane va deveni "un antiviral vital, cu spectru larg de acţiune", care ar putea să protejeze omenirea de unele dintre cele mai periculoase boli cunoscute până în prezent.

Substanţa a fost descoperită în urmă cu cinci ani şi era considerată un tratament potenţial împotriva SIDA. Însă, în primele teste, BanLec a generat efecte secundare pe care oamenii de ştiinţă au reuşit să le evite abia în 2015.

sida banane

Savanţii americani au creat recent o nouă versiune de BanLec care ar fi reuşit să distrugă o serie de virusuri - în teste realizate pe şoareci - şi să împiedice rozătoarele să contracteze virusul gripal - fără să genereze o creştere a inflamaţiilor, aşa cum cauzaseră versiunile anterioare ale medicamentului.

"Nu există tratament-minune"

"O grămadă de plante şi fructe conţin vitamine şi minerale care pot combate cu succes diferite boli, dar tratamente minune împotriva gripei şi Sidei nu există. 100% aceste enzime ajută la creşterea imunităţii organismului, ajută omul să lupte mai bine împotriva infecţiilor în general, dar asta nu însemană că le şi tratează. Şi în ceea ce priveşte cancerul, chiar dacă nu ştim care e cauza acestei boli, există tratamente excelente pe care le utilizăm şi noi şi care pot vindeca cancerul într-o proporţie mare, dar nu în totalitate şi pe criterii foarte sigure şi verificate", spune dr. Elena Firoiu, coordonator program Oncologie pe judeţul Dâmboviţa.

sida banane

Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Statele Unite sunt de părere că noul medicament ar putea fi eficient şi împotriva Ebola, deoarece toate aceste virusuri au membrane acoperite cu molecule de glucide similare celor testate, de care se agaţă BanLec.

"Sunt tot felul de enzime, miliarde de enzime. Până la a se dovedi că sunt miraculoase şi că vindecă Sida sau gripa e drum lung. În laboratoarele mondiale, care caută tratamente pentru bolile grave, studiile sunt atât de costisitoare, încât echivalează costurile cercetării cosmosului. Se cunoaşte agentul etiologic la Sida şi se poate trata acest flagel, dar nu este nimic miraculos. Toţi ne-am dori un tratament minune, dar nu există aşa ceva", mai spune Elena Firoiu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite