Investiţie de viitor la CSŞ Târgovişte. Clădirea a fost dotată cu un sistem de încălzire de ultimă generaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte beneficiază de o investiţie pilot în sisteme şi instalaţii cu surse regenerabile pentru producere de apă caldă, căldură şi energie electrică. Proiectul, în valoare de peste 1,6 milioane de lei, a fost realizat cu bani de la Fondul de Mediul, în proporţie de 80% şi contribuţie locală de 20%.

Clădirea aparţine primăriei, dar este în administrarea clubului. Sistemul pilot cuprinde 6 panouri solare, 3 pompe aer – apă, cu o capacitate de producţie de energie electrică de 125 de kw pe zi şi un sistem fotovoltaic cu 4 microreţele. 

Conform primarului municipiului, Gabriel Boriga, proiectul face parte din strategia asumată de Târgovişte în cadrul asociaţiei oraşelor energetice din Europa, pentru reducerea consumului de energie electrică cu 20%. 

Sistemul pilot este în funcţie şi asigură apa caldă şi căldura, precum şi necesarul de energie electrică a sălii de la CSŞ, având o autonomie de 10 zile. 

Pentru siguranţă, sala nu va fi decuplată nici de la sistemul clasic de alimentare cu energie electrică.

image
Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite