ÎNGRIJORĂTOR! La Urgenţe sunt doar patru medici cu normă întreagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

Spitalul Judeţean Târgovişte se confruntă cu problema lipsei de personal. Asistenţii medicali părăsesc spitalul pentru a lucra în străinătate, acolo unde pot primi un salariu pe măsura muncii depuse, care să le asigure un trai decent.

Spitalul Judeţean Târgovişte se confruntă cu aceeaşi problemă de ani buni, lipsa personalului medical. În unitatea de primiri de urgenţe din cadrul spitalului nu există decât patru medici specialişti, însă pentru a face faţă numărului mare de pacienţi care a crescut considerabil este nevoie de 15 medici cu normă întreagă. „De patru ani de când sunt directorul spitalului avem acest număr de medici. La Urgenţe nu avem decât 22 de asistenţi medicali şi ne-ar mai trebui încă 26 pentru a face faţă numărului mare de pacienţi. Anul trecut am avut 39.000 de prezenţe la secţia de urgenţe a spitalului, iar în acest moment avem 58.000 şi mai este până se sfârşeşte anul”, a declarat pentru Adevărul de Seară Carmen Marcu, directorul medical al Spitalului Judeţean Târgovişte. Lipsa unui salariu atractiv pe măsura muncii depuse îi face pe aceştia să aleagă să-şi profeseze meseria la spitale din afara ţării. Şi numărul asistenţilor este îngrijorător de mic, aceştia îşi dau demisia imediat ce găsesc oferte rezonabile de peste hotare, pentru că, spun acestea, nu pot trăi cu salariile mici oferite din sistemul medical românesc. „Au plecat şi asistenţi şi infirmieri. La Urgenţe sunt deja patru asistenţi medicali care au făcut dosarele şi urmează să plece până la începutul anului viitor. Pleacă pentru că muncesc prea mult, şi-au făcut credite, au copii în creştere şi având în vedere că tuturor bugetarilor li s-au redus salariile cu 25% nu reuşesc să-şi rezolve problemele”, mărturiseşte aceasta.

Asistenţii îşi găsesc repede de lucru în străinătate

Carmen Marcu spune că toţi care au plecat de la secţia de urgenţe şi-au găsit foarte repede de lucru în străinătate pentru că sunt foarte bine pregătiţi şi au deja experienţă. Reprezentanţii autorităţilor judeţene spun că personalul spitalului va fi completat. „În perioada următoare, la Spitalul Judeţean Dâmboviţa se vor face angajări de cadre medicale, doctori şi asistente. În cazul celor de la Urgenţe, am scos la concurs un post de medic, cred că deja s-a înscris cineva din câte ştiu eu. Îmi doresc să completăm acest compartiment cu doctori, pentru că este unul dintre cele mai asaltate de oameni în această perioadă.”, Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite