În Târgovişte pacienţii sunt trataţi ca-n China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aici se află singura clinică de medicină tradiţională chineză din România. Pacienţii beneficiază de servicii de acupunctură, masaj terapeutic, aplicare de ventuze şi primesc medicamente chinezeşti.

China este mai aproape de târgovişteni ca niciodată. Nu prin produsele importate, care se găsesc în aproape orice magazin, ci prin metode de tratament în stil tradiţional chinezesc. Din septemmbrie 2009, în oraş funcţionează clinica Tai Chi Medical, având personal mixt, format din doctori români şi chinezi. Aici, oamenii primesc consultaţii şi tratamente personalizate. “Din 1995 lucram acupunctură într-un cabinet particular. Sunt medic specialist de medicină de familie şi medic specialist în medicină tradiţională chineză. Am terminat studiile de masterat şi doctorat la Beijing. În fiecare an, din 2002, merg în China să mă perfecţionez. Clinica a fost pasul următor firesc”, explică ideea înfiinţării acestei clinici doctor Angela Sanda Tudor.
Tai chi este un stil de gimnastică medicală chinezească, dar metodele de tratament nu se rezumă la atât în clinica din Târgovişte. Serviciile oferite includ şedinţe de acupunctură, aplicare de ventuze, masaj therapeutic şi medicamentaţie chinezească.  Din personalul clinicii fac parte şi cinci medici din China. “Sunt absolvenţi de medicină, aduşi oficial prin Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Oficiul Imigrări, recunoscându-li-se specializarea în masaj tarapeutic. În China sunt peste 300 de stiluri de masaj şi ei cunosc multe din secretele acestei metode de tratament”, explică medicul.

60 de lei o şedinţă de masaj terapeutic
Clinica este solicitată atât de târgovişteni, cât şi de oameni din alte oraşe ale ţării. „Avem între 20 şi 50 de pacienţi pe zi. Calitatea serviciilor este ridicată, iar preţurile sunt mai mici decât în Bucureşti, iar oamenii sunt ne solicită. Consultaţia de control e gratis, examinarea costă 40 de lei, o şedinţă de acupunctură – 35 de lei, iar o şedinţă de masaj – 60 de lei. Din experienţă am observat că un tratament eficient înseamnă zece şedinţe. Mi-a dat cele mai bune rezultate”, spune Angela Sanda Tudor. Între cei care vin din alte oraşe pentru a se trata la Târgovişte se numără şi Anca B., din Bucureşti. Ea se declară mulţumită de serviciile primite. „Dintre toate metodele pe care le-am încercat, este, de departe, cea mai eficientă. Eu tratez sciatica prin acupunctură, masaj terapeutic şi printr-un tratament cu medicamente din plante chinezeşti”, spune femeia în vârstă de 50 de ani.

Clinica este deschisă de luni până sâmbătă
Clinica Tai Chi Medical se află pe strada Ion Heliade Rădulescu, în apropierea Comisariatului Militar Judeţean. Programul este de luni până joi între orele 8.00-12.00 şi 14.00-18.00, iar sâmbătă între orele 8.00-12.00.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite