Grevă la Mondotrans, în prima zi de octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

80 de salariaţi de la Mondotrans Târgovişte au hotărât ca de miercuri, 1 octombrie, să declanşeze greva generală, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile. Salariaţii au întrerupt lucrul şi luni, din aceeaşi cauză. Oamenii spun că o parte dintre ei nu şi-au primit salariile din ianuarie.

Mai mult, aceştia susţin că sunt acuzaţi pe nedrept de patroni că ar fi furat motorină. „N-am luat salariile de opt luni. Ne impută nişte kilometri pe motorină. Vrem să ne dea banii, să negociem. Muncim 240 de ore şi ne dau 5,4 milioane toată luna. Nu se poate aşa ceva!”, spune oamenii. 

Disperaţi şi revoltaţi, oamenii au invitat organele abilitate de control să cerceteze situaţia din societate. 

Vrem ca organele abilitate ale statului să vină să verifice această firmă, în speţă DNA-ul. S-au făcut nişte şmecherii foarte mari aici. Se taie orele. Se taie cu pixul cum vor! Toţi angajaţii sunt în aceeaşi situaţie. DNA-ul, dacă se sesizează, să vină să vadă realitatea! Am făcut sesizare la ITM. Ei vin şi dau o amendă şi pleacă. Avem grevă organizată pe 1 octombrie, ştiu şi ITM-ul, şi Consiliul Judeţean. Conducerea noastră ştie de această grevă şi ne ameninţă că ne dau afară. N-am găsit înţelegere la nimeni, ni se spune că lucrăm la patron. Dar acest patron poate să facă chiar ce vrea cu noi? Unii nu au luat salariile din ianuarie, alţii de prin martie-aprilie, dar nimeni nu e la zi cu banii. Suntem în jur de 80 de salariaţi, toţi în aceeaşi situaţie”, mai spun oamenii.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite