FOTO Comuna Bezdead, locul 5 din 5 la concursul "Cele mai frumoase sate din România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia "Cele mai frumoase sate din România" (AFSR) a organizat, joi, 13 februarie la sediul Ambasadei Franţei în România, evaluarea şi jurizarea candidaturilor depuse de 5 comune din România pentru obţinerea titlului de Satul Cultural al ROmâniei, 2014.

În urma jurizării câştigătorul este comuna Ciocăneşti din judeţul Suceava.

Clasamentul final este :

1.Comuna Ciocăneşti (judeţul Suceava)

2.Comuna Poiana Stampei (judeţul Suceava)

3.Comuna Cumpăna (judeţul Constanţa)

4.Comuna Izvoarele (judeţul Prahova)

5.Comuna Bezdead (judeţul Dâmboviţa) 

image

Chiar dacă nu a câştigat concursul, echipa din Bezdead, condusă de primăriţa Anghelescu Teodora, a fost vizitată de oficialii ambasadei Franeţi, care au custat pe săturate din produsele tradiţionale.

Programul cultural şi turistic SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI 2014 este derulat sub patronajul Ambasadei Franţei în România şi a doamnei Ministru Delegat pentru IMM –uri, afaceri şi turism, doamna Ministru Maria Grapini şi a Autorităţii Naţionale pentru Turism.

La eveniment au participat domnul Ambasador al Franţei, Excelenţa sa domnul Philippe Gustin, Excelenţa sa domnul Ambasador al Elveţiei, domnul Jean Hubert Lebet, doamna Ministru Maria Grapini, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, domnul Răzvan Filipescu, domnul Consilier al domnului Prim Ministru Victor Ponta, domnul Corneliu Vişoianu, doamna Preşedinte Antrec, doamna Maria Stoian, doamna avocat Dana Gruia Dufaut, domnul Călin Ile, parteneri, invitaţi şi colaboratori ai AFSR – Asociaţiei Cele mai Frumoase Sate din România.

"Satul păstrează cu certitudine tradiţiile seculare bogate. Comunele candidate au propus numeroase evenimente pentru a pune în valoare aceste tradiţii. Dar, chiar dacă satele româneşti trebuie să păstreze această moştenire, ele nu trebuie să rămână doar la acest nivel. În acest caz ar rămâne blocate într-o Românie cu o cultură trăită zi de zi care nu şi-ar găsi originea decât la oraşe. Sunt sigur că satul român trebuie să se bazeze pe unicitatea lui pentru a deveni creatorul şi promotorul unei culturi române bogate. Aşa cum foarte mulţi artişti o fac, trebuie să fixăm moştenirea culturală rurală în creaţia contemporană", a mai spus Philippe Gustin.

Câştigătorul, comuna Ciocăneşti şi partenerii programului vor organiza peste 20 de evenimente, expoziţii, tabere de vară,  festivaluri şi conferinţe în ţară şi Europa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite