Flagrant în cazul unor hoţi de conducte metalice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii intenţionau să transporte materialul feros sustras la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestuia  FOTO IJJ Dâmboviţa
Hoţii intenţionau să transporte materialul feros sustras la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestuia  FOTO IJJ Dâmboviţa

Trei bărbaţi din Dâmboviţa au fost prinşi în flagrant în timă ce tăiau o conductă metalică de pe raza municipiului Moreni. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, au decopertat solul pe o distanţă de 12 metri cu intenţia de a sustrage o conductă metalică dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale.

"Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza localităţii Moreni, a depistat în zona Pâscov din localitate trei persoane care decopertau solul aferent unei conducte metalice folosind unelte specifice (târnăcop, lopată, casma). Jandarmii au intervenit pentru stoparea activităţii acestora, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani au decopertat solul pe o distanţă de 12 metri cu intenţia de a sustrage o conductă metalică dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale", se arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa. 

Hoţii intenţionau să transporte materialul feros sustras la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestuia.

conducta metalilca
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite