Dragnea, critic la adresa PNL: „Să părăsească toate funcţiile pe care le-au ocupat datorită intrării la guvernare a USL-ului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rugat să comenteze cazul de la Dâmboviţa, unde liderii au anunţat că nu îşi vor da demisia din niciun post, Dragnea a spus că foştii colegi de alinaţă vor fi schimbaţi din funcţiile politice pe care le ocupă
Rugat să comenteze cazul de la Dâmboviţa, unde liderii au anunţat că nu îşi vor da demisia din niciun post, Dragnea a spus că foştii colegi de alinaţă vor fi schimbaţi din funcţiile politice pe care le ocupă

Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD şi vicepremierul României, a declarat, luni, în comuna dâmboviţeană Potlogi, că membrii PNL care au obţinut funcţii beneficiind de aportul USL, ar trebui să îşi dea demisiile.

„Ei au spus tot timpul că sunt oameni de onoare. Au hotărât să iasă din USL şi să intre în opoziţie, au hotărât să facă alianţa pro Băsescu cu PDL-ul. Acum trebuie să se hotărască: dacă au zis că sunt în opoziţie, păi atunci să intre în opoziţie în mod serios, ca nişte oameni onorabili, şi să părăsească toate funcţiile pe care le-au ocupat datorită intrării la guvernare a USL-ului", a declarat Liviu Dragnea.

Rugat să comenteze cazul de la Dâmboviţa, unde liderii au anunţat că nu îşi vor da demisia din niciun post, Dragnea a spus că foştii colegi de alinaţă vor fi schimbaţi din funcţiile politice pe care le ocupă.

"Deci, dacă au spus că nu îşi retrag, asta arată ce caracter au şi câtă onorabilitate au aceşti oameni care vor să fie şi la putere, iar la televizor să spună că sunt în opoziţie. O să vedem care sunt funcţiile politice, sigur că o să fie schimbaţi. Funcţiile obţinute prin concurs, dacă sunt funcţionari publici, nu-i scoate nimeni de acolo, numai dacă, Doamne fereşte, nu au probleme în desfăşurarea activităţii. Vorbeam aici de onorabilitate şi de sinceritatea discursului pe care îl au cei de la PNL care acum au refăcut alianţa cu cei împotriva cărora au ţinut foarte multe mitinguri când erau împreună cu noi, cu cei care au tăiat pensiile, salariile, cu Boc, cu Macovei, probabil că o să se unească şi cu Udrea'', a afirmat Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat luni, la Potlogi, la procesiunea solemnă pentru resfinţirea bisericii din localitate, ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite