Deputatul Ionuţ Săvoiu: "Laszlo Tokes jigneşte din nou România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. "Propunerea sa depăşeşte cadrul constituţional", crede deputatul PSD de Dâmboviţa, Ionuţ Săvoiu.


"Nu este prima dată când declaraţiile lui Laszlo Tokes obligă la reacţii pe măsura iresponsabilităţii cu care sunt rostite. Derapajele insultătoare ale acestui europarlamentar român reclamă, o dată în plus, lipsa minimului respect pe care îl datorează acestei ţări. Discursul lui Laszlo Tokes provine din alte vremuri, apuse (din fericire) de mult. Propunerea sa depăşeşte cadrul constituţional şi, în mod cert, nu reflectă adevăratele nevoi şi deziderate ale cetăţenilor români din Transilvania. Astfel de opinii nu au decât rolul de a încerca să întârzie parcursul normal al proiectului de regionalizare în forma susţinută de Guvern. Adică, altfel spus, un proiect adecvat de dezvoltare regională în cadrul unei Europe moderne este atacat de fantasmele unor generaţii depăşite".

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite