De unde vine expresia „Patul lui Procust“ şi cum trebuie folosită corect

0
0

Chiar dacă expresia „Patul lui Procust“ este mai cunoscută datorită celebrului roman scris de Camil Petrescu, nu toţi ştiu şi ce semnificaţie are aceasta. Procust, în mitologia greacă, era un tâlhar din Atica, o regiune a Greciei, care ataca drumeţii pe drumul dintre Atena şi Megara.

El îşi făcuse un obicei din a-şi tortura victimele, folosindu-se de două paturi din fier, unul mai mare şi altul mai mic.  Cei care aveau trupurile mai lungi erau aşezaţi în patul mai mic şi Procust le reteza picioarele ca să corespundă dimensiunilor patului, iar celor mai scunzi le lungea picioarele ca să aibă dimensiunea patului mai mare. 

În cele din urmă, eroul Tezeu, un războinic atenian, cel care l-a ucis şi pe Minotaurul care locuia în marele Labirint de la Cnossos, l-a omorât pe Procust, aplicându-i acelaşi tratament. 

Potrivit speciliştilor, expresia este folosită atunci când vorbim de incompatibilităţi între oameni.

"În sens conotativ, expresia sugerează incompatibilitatea în relaţiile umane sau intenţia de a impune un tipar prestabilit prin intermediul unor constrângeri. Sensul denotativ al expresiei a plecat de la întâmplarea cu tâlharul Procust, care ataca trecătorii pe drumul către Atena şi Megara", ne-a spus Anca Iuga, profesoară de limba şi literatura română de la Şcoala Prof Paul Bănică din Târgovişte.

Exemple:

"Cei doi se înţelegeau ca în patul lui Procust, adică erau incompatibili".

"Colectivul în care lucrez este format din indivizi fără personalitate, obişnuiţi doar să execute ordinele superiorilor, ca şi cum ar fi trecut toţi printr-un pat al lui Procust".

image

Tezeu şi Procust reprezentaţi pe o amforă/ FOTO en.wikipedia.org 

Mai multe - Târgovişte

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite