De ce cred copiii cu adevărat în Moş Crăciun. Psihologia surprinzătoare din spatele tradiţiei
0
Mulţi dintre noi le povestim copiilor noştri despre un bărbat „rotund”, cu barbă, îmbrăcat în roşu, care trăieşte în Laponia. El are sarcina de a împărţi cadouri copiilor din întreaga lume. Are şi o listă, pe care o verifică de trei ori înainte de a pleca la drum.
Toţi copiii află, încă de la cele mai fragede vârste, că Moşul se strecoară în casă, atunci când toţi dorm. Cei ai casei trebuie să împodobească bradul şi să îi pregătească un pahar cu lapte şi biscuiţi bătrânelului simpatic, din care el va gusta. Moşul va face asta în miliarde de case în care duce cadouri, potrivit theconversation.com.
De ce cred copiii în povestea lui Moş Crăciun
Psihologii spun că cei mici sunt atraşi, în mod special, de fantastic. Într-un studiu cunoscut sub numele de „Prinţesa Alice”, cercetătorii le-au povestit copiilor despre invizibila şi imaginara prinţesă Alice, care era „prezentă” în cameră şi era aşezată pe un scaun din apropiere.
FOTO: Quartz
După aceasta, copiii au fost lăsaţi singuri şi li s-a oferit posibilitatea de a trişa într-o activitate pentru a obţine o recompensă. În timp ce unii copii priveau spre scaunul gol, alţii îşi fluturau mâinile pe lângă scaunul în care stătea invizibila Alice. Nu există decât dovezi statistice foarte slabe că această inducţie a influenţat comportamentul copiilor, în timp ce alţi autori nu au reuşit să explice acest efect.
Pe de altă, există studiul „Candy Witch”. Aici, doi adulţi diferiţi au vizitat o şcoală în două ocazii diferite, le-au spus copiilor despre vrăjitoarea Candy şi le-au arătat imagini cu ea. Li s-a spus că vrăjitoarea va schimba o parte din bomboanele lor de Halloween cu o jucărie.
De asemenea, părinţii au fost nevoiţi să o sune în prealabil pe Vrăjitoarea Candy. Drept urmare, mulţi copii au crezut în vrăjitoarea Candy.
Diferenţa principală dintre aceste două studii este cantitatea de efort depusă de adulţi pentru a-i constrânge pe copii să creadă în ceva.
Copilăria este o etapă de viaţă unică, în care creierul creşte şi cel mic trece prin etapa învăţării sociale. Copiii pot diferenţia între fantezie şi istorie, pot evalua puterea dovezilor şi preferă afirmaţiile cu încadrare ştiinţifică.
Teoria lui Joe Henrich (antropolog, preşedintele Departamentului de Biologie Evoluţionară Umană al Universităţii Harvard) sugerează că elevii, pentru a evita exploatarea, ar trebui să acorde atenţie acţiunilor modelelor lor (cum ar fi adulţii) şi să încerce să determine gradul în care un model crede ceva bazat pe un lucru fantastic.
Împământenirea credinţei este grea
Povestea cu „Moş Crăciun” este o demonstraţie excelentă a adulţilor care participă voluntar la un ritual cultural prelungit, cu costuri ridicate. Moşul trebuie să fie real. Trucul, desigur, este să le spunem copiilor, peste tot, că pomul, listele de Crăciun, prăjiturile şi paharele de lapte sunt pentru Moş Crăciun şi nu pentru tradiţie.
Moşul, zâna dinţilor şi iepurasul de Paşte sunt oarecum unici. Ei necesită participarea la normele sociale şi ritualurile culturale într-un mod în care nu o fac alte figuri supranaturale (exceptând figurile religioase).
Copiii sunt sensibili la acţiunile noastre: cântă colinde, împodobesc bradul, lasă afară lapte şi fursecuri, iar rezultatul este credinţa. Cei mici cred că mama şi tata nu ar face acest lucru dacă nu ar crede, aşa că Moşul trebuie să fie real.
Se încarcă comentariile...
