CSM Târgovişte s-a ales doar cu bronzul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM Târgovişte a avut parte de o asistenţă redusă în tribune. Dacă la meciul cu Arad sala a fost aproape plină, în finala mică disputată cu Alexandria, abia dacă s-au strâns 300 de spectatori. Dezamăgirea şi deziluzia au fost cuvintele de ordine în tabăra CSM-ului miercuri seara. Interesant este că la conferinţa de presă susţinută după înfrângerea cu ICIM Arad, Dan Fleşeriu a încercat să-şi ia toată vina asupra sa.

„Nu am ştiut să gestionez bine sfertul trei. Nu am cerut time-out-uri când trebuia, nu am aşezat bine echipa în atac. Fetele nu au nicio vină. Dacă sunt probleme, sunt pe banca tehnică. Am avut şi ghinion, cu mingile ieşite din coş, dar nu putem să dăm vina pe asta. Am ales prost strategia de joc”, a fost declaraţia lui Fleşeriu după meci.

Ba mai mult, acesta le-ar fi mărturisit apropiaţilor târziu în noapte că ar fi tentat să-şi prezinte demisia. O demisie ce foarte probabil n-ar fi fost acceptată de oficialii clubului târgoviştean chiar înaintea play-off-ului.

Luptă între David şi Goliat

Târgovişte a dominat meciul cu Alexandria de la un capăt la celălalt, problema învingătoarei nefiind pusă în vreun moment. Diferenţa a fost făcută încă din primul sfert al întâlnirii, când CSM-ul a finalizat aproape fiecare acţiune ofensivă, în timp ce echipa lui Piperea a marcat primul punct de-abia în minutul 6. La un moment dat a fost 18-0, diferenţa fiind identică cu cea din ultima finală de campionat, însă Alexandria nu e Arad ca să poată exista premisele revenirii. Jones şi Green au punctat pe bandă rulantă, în timp ce acelaşi obiectiv a fost atins şi de pivoţii Stanford şi Huţanu. La pauza mare, diferenţa era de 21 de puncte.

Sferturi fără istoric

În partea a doua, Dan Fleşeriu a rulat întreg lotul. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Alexandria, unde antrenorul Piperea a mizat pe junioarele trecute pe foaia de joc, Duşman, Sandu sau Podar. Partea a doua a avut o desfăşurare similară, cu Târgoviştea conducând ostilităţile la început, pentru ca mai apoi să se relaxeze pe final. Stanford a fost lider la recuperări (14), în timp ce recordul de puncte poate fi trecut în dreptul americancei Principe (20).

BC Alexandria – CSM Târgovişte 67-97 (8-35, 25-19, 13-26, 21-17)

Alexandria: Turcu, Ştefan 2, Arnold 10 (2x3), Chivu 10 (1x3), Principe 20 (4x3), Şipoş 17, Alecu 4, Sandu, Podar 4, Afumatu. Antrenor: Mădălin Piperea.

Târgovişte: Green 10, Uşurelu, Stănciulică, Jones 19 (3x3), Kirberg 5, Smith 6, Huţanu 11, Căptraru, Stoenescu 8 (2x3), Poole 5 (1x3), Stanford 16, Givens 17. Antrenor: Dan Fleşeriu.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite