Copil de 9 ani, în stare critică după o partidă de scăldat. Martorii spun că a stat 5 minute sub apă
0Un copil de nouă ani, din Dâmboviţa, a ajuns în stare gravă la spital, înecat. Băiatul se afla la scăldat cu tatăl său în localitatea Hagioaica. La un moment dat ar fi fost scăpat câteva secunde din priviri.
Copilul a fost scos şi resuscitat de tatăl său, dar după minute întregi de stat sub apă. Micuţul a ajuns cu elicopterul SMURD la Bucureşti în stare extrem de gravă. Doctorii speră acum la o minune.
Lacul în care se scaldă copilul este unul frecventat de localnici în zilele caniculare.
Chiar ei recunosc că zona este foarte periculoasă din cauza escavărilor.
Autorităţile au atras permanent atenţia asupra pericolelelor la care se expun cei care recurg la astfel de metode pentru a se răcori, însă nu puţini sunt cei care ignoră avertismentele.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea modului în care s-a petrecut evenimentul.