Cine îi va ţine locul lui Ţuţuianu, dacă acesta va câştiga postul de senator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţuţuinu consideră că Alexandru Oprea şi Alin Manole, propuşi pentru funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte CJD, vor face echipă bună şi vor duce mai departe proiectul „Dâmboviţa 2025”
Ţuţuinu consideră că Alexandru Oprea şi Alin Manole, propuşi pentru funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte CJD, vor face echipă bună şi vor duce mai departe proiectul „Dâmboviţa 2025”

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat în repetate rânduri că va candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie şi că dacă va prinde "trenul" va pleca la Bucureşti pentru un post de senator.

El consideră că Alexandru Oprea şi Alin Manole, propuşi pentru funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte CJD, vor face echipă bună şi vor duce mai departe proiectul „Dâmboviţa 2025”, pe care şi l-au asumat toţi social democraţii dâmboviţeni

„În şedinţa Biroului Permanent Judeţean am aprobat cu unanimitate de voturi ca, în eventualitatea în care voi merge la Senatul României, candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean să fie domnul Oprea Alexandru, iar pentru funcţia de vicepre şedinte al Consiliului Judeţean rămasă vacantă a fost desemnat, tot cu unanimitate de voturi, candidat domnul Alin Manole. Proiectul «Dâmboviţa 2025» va merge mai departe. Este un proiect al partidului, nu este doar al lui Adrian Ţuţuianu. Oprea Alexandru este, după părerea mea, cel mai calificat pentru funcţia de preşedinte pentru că el cunoaşte foarte bine problemele Consiliului Judeţean, 2 ani a fost administrator public, a condus Compania de Apă şi acum este vicepreşedinte în funcţie al Consiliului Judeţean. Preluarea se va face foarte uşor, iar eu am promis tuturor că îmi voi exercita, din calitatea de preşedinte şi senator, tutela politică asupra tuturor, nu va fi slăbit nimeni niciun minut, adică ceea ce am spus că facem vom face”, a declarat preşedintele CJD şi PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite