Chindia se mișcă bine pe piața transferurilor. Portarul de națională care vine la Târgoviște

0
Publicat:

După un an încheiat cum nu se poate mai prost, cu retrogradare în urma barajului cu Voluntari, Chindia Târgovişte a început pregătirea pentru noul sezon și, așa cum au precizat investitorii, pentru revenirea în Liga I.

Noul staff al Chindiei Târgoviște. FOTO Facebook
Noul staff al Chindiei Târgoviște. FOTO Facebook

Clubul a anunțat că l-a achiziţonat pe portarul naţionalei din Republica Moldova, cu 8 selecții. Dorian Răilean a semnat cu Chindia Târgovişte și a fost protagonistul unui meci mare contra Poloniei (3-2) în preliminariile Euro 2024.

Răileanu a jucat la Dacia Chisinau, FC Petrocub Hincesti, FC Sfîntul Gheorghe Suruceni, ACS Fotbal Comuna Recea si ultima dată la Unirea Dej (2022-2023, locul 4 in play off).

Un italian, la Chindia

De asemenea, clubul Chindia Târgovişte a anunţat că a obţinut serviciile fotbalistului Roberto Romeo. „Cu bucurie vă anunţăm că <Italianul care joacă de peste 10 ani în România> a semnat astăzi cu Chindia Târgoviște!”, a precizat clubul.

Roberto Romeo are peste 130 de meciuri jucate în prima ligă din România.

Echipele la care a evoluat în carieră sunt Csikszereda, U Cluj, Gaz Metan si Reggina.

Retrogradata din prima ligă a mai perfectat transferul unui fundaș originar din Rădăuți, a lui Florin Plămadă, fost la Poli Iași, și l-a mai adus pe Vlad Prejmerean (foto principal, cu bentiță), mijlocaș care ultima dată a evoluat la Unirea Slobozia.

Chindia Târgoviște și-a prezentat miercuri, 21 iunie 2023, noua conducere administrativă și tehnică pentru sezonul competițional 2023-2024.

Noul președinte al clubului Chindia a fost numit Andrei Cordoș (35 de ani), fost fundaș la ”U” Cluj, Frosinone (Italia), FCM Târgu Mureș, FC Vaslui, Dinamo, FC Botoșani, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș, Maziya (Maldive), Luceafărul Oradea și din nou ”U” Cluj.

Andrei Cordoș îi ia locul lui Marcel Ghergu, cel care a condus clubul în ultimii nouă ani și și-a dat demisia.

Lorin Petrescu este vicepreședinte, Renzo Rossi a fost numit director tehnic.

O surpriză a fost anunțul numirii lui Renzo Rossi (72 de ani) ca director tehnic. Italianul fost fotbalist la Inter Milano sau Lazio Roma nu este deloc străin de fotbalul românesc.

De asemenea, Dragoș Militaru a preluat postul de antrenor al Chindiei, fiind cel mai tânăr antrenor din Liga 2 în ultimele două sezoane, când a stat pe banca Unirii Dej.

În această vară a părăsit echipa clujeană pe care a promovat-o în Liga 2 în 2021 pentru a începe o nouă experiență după trei ani petrecuți pe banca sa. A fost aproape de ”U” Cluj, însă clubul nu și-a asumat faptul că Militaru nu are licența necesară pentru SuperLigă, Licența PRO.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite