Cazul minorilor din Petreşti, neîngrijiţi şi bătuţi de familie, anchetat de Avocatul Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazul celor patru copii minori bătuţi, neîngrijiţi de familie care solicită sprijinul autorităţilor pentru a fi luaţi din acest mediu abuziv, a apărut în presă în data de 29 iulie.  FOTO cronica-gaestiului.ro
Cazul celor patru copii minori bătuţi, neîngrijiţi de familie care solicită sprijinul autorităţilor pentru a fi luaţi din acest mediu abuziv, a apărut în presă în data de 29 iulie.  FOTO cronica-gaestiului.ro

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul a patru minori din Comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, bătuţi şi neîngrijiţi de familie.

Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

Cazul celor patru copii minori bătuţi, neîngrijiţi de familie care solicită sprijinul autorităţilor pentru a fi luaţi din acest mediu abuziv, a ieşit la iveală în data de 29 iulie. 

„Potrivit informaţiilor apărute în presă, cei patru copii minori din satul Ioneşti, comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, cereau autorităţilor să-i scape de calvarul prin care trec, fiind crescuţi în condiţii improprii, neavând curent electric şi mâncare, neîngrijiţi şi bătuţi de către de tatăl şi bunicul alcoolici, mama părăsindu-i în urmă cu câţiva ani. Articolele publicate au menţionat şi faptul că, în 27 iulie 2018, autorităţile locale au încercat să intre în domiciliul minorilor, copiii spunându-le funcţionarilor Primăriei comunei Petreşti, judeţul Dâmboviţa, că vor să plece de acolo, să meargă într-un centru de plasament. Bunicul, aflat în stare de ebrietate, le-a dat afară din curte şi le-a ameninţat pe asistentele sociale, acestea apelând la sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, iar reprezentanţii acestei direcţii le-au informat că nu pot declanşa procedura de preluare în regim de urgenţă decât dacă există dovezi solide şi dacă este alertată poliţia într-un moment în care copiii sunt abuzaţi”, arată Avocatul Poporului, într-un comunicat de presă. 

minori ionesti


 

Ulterior, potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa, Dumitru Andrei, angajaţii Direcţiei au fost sesizaţi printr-un apel făcut la Telefonul Copilului că patru copii din comuna Petreşti, sat Ioneşti, sunt abuzaţi şi neglijaţi de tatăl lor. În urma evaluării, s-a luat decizia ca trei copii, cu vârste între 6 şi 10 ani, să fie plasaţi în sistem de urgenţă.

”Cel de-al patrulea copil, în vârstă de 12 ani, a rămas în grija tatălui. Este urmărit însă de autoritatea locală”, a spus purtătorul de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa.

Cei trei copii urmează să fie şi consiliaţi psihologic. Mama a plecat în urmă cu ceva timp, iar copilaşii au rămas în grija tatălui, care este căzut în patima băuturii. Toţi locuiesc într-o singură cameră, în mizerie.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Ciurea, a precizat că IPJ Dâmboviţa s-a autosesizat, iar poliţiştii fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite