Cazul femeii care a murit de la un pansament uitat de un medic oncolog: „Pansamentul acela avea 30 de cm”
0O femeie în vârstă de 73 de ani a murit în urma unei operații efectuate la Institutul Oncologic din Capitală. Un medic a uitat în corpul pacientei un pansament.

Pacienta era din Dâmboviţa și avea probleme grave la colon, așa că familia a adus-o în Capitală pentru operație. A ajuns pe masa de operație a medicului Gabriel Gogescu, specialist în chirurgia oncologică, potrivit Observator, care are zeci de ani de experienţă şi peste 15 mii de operaţii încheiate cu succes.
„Domnul Gogescu a fost medicul dânsei. Părea foarte bine la început, se închisese curat. Dar exista o problemă, nu putea să se alimenteze. Tot ce mânca, vomita. Am ajuns din nou la urgențe, la Târgoviște. Mama se simțea tot mai rău, Operația începea să necrozeze în jurul firelor. La Târgoviște o doamnă doctor s-a gândit să îi facă un CT. Am descoperit că acolo e un corp străin, în paranteză ”pansament”, scria. Pansamentul acela avea 30 de cm pe 30 de cm”, a declarat, pentru Observator, fiul femeii.
Pentru femeie era deja prea târziu. Se instalase septicemia iar medicii din Târgovişte nu au mai putut să o salveze. La finalul lunii ianuarie 2023 a murit. Fiul ei spune că s-a întors la institutul oncologic să-l confrunte pe chirurg.

„L-am văzut că îi părea rău. Eu nu mă pricepeam, dacă m-ar fi chemat la dânsul poate îşi dădea seama la timp şi nu se ajungea aici. Îi oferea mamei şansa pentru care am venit la el, nu să moară de altceva. La vârsta dânsului probabil că trebuia să se oprească, ca să nu se ajungă aici și să nu mai opereze”, a mai spus bărbatul.
Familia a depus plângere la poliţie
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din Târgoviște, sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat miercuri, 15 mai, două percheziții Institutul Oncologic București și alta la domiciliul unui medic chirurg din Voluntari.

Medicul, un bărbat de 69 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă de 73 de ani din Dragomirești, jud. Dâmbovița, a decedat din cauza unei septicemii provocate de o compresă uitată în abdomen în timpul unei intervenții chirurgicale. Perchezițiile au avut loc la prima oră a dimineții, iar polițiștii au descoperit și indisponibilizat mai multe documente și un telefon mobil considerate relevante pentru probatoriul în cauză. Medicul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.