BAC 2013: Simulare la matematică, în liceele tehnologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că anul trecut a fost dezastru în liceele tehnologice, la examenul de Bacalaureat, reprezentanţii din învăţământ au luat decizia de a „pregăti din timp terenul”. Astfel, peste 2.500 de elevi care învaţă la un liceu tehnologic din Dâmboviţa vor da, luni, 28 ianuarie, simularea la matematică.

Examenul începe la ora 10.00 şi se va desfăşura după rigorile unui examen în toată regula. „În luna decembrie 2012, s-au desfăşurat simulări la celelalte probe ale examenului de Bacalaureat în toate liceele, dar pentru că la examenul din vara anului 2012 elevii liceelor tehnologice au obţinut note foarte mici la matematică, s-a luat hotărârea ca simularea acestei probe pentru elevii acelor licee să se facă separat”, a declarat prof. Mihaela Anton, purtătorul de cuvânt al ISJ Dâmboviţa.

Simularea se va desfăşura în condiţii similare celor prevăzute la examen cu subiecte unice la nivel de judeţ, distribuirea în şcoli urmând să fie făcută în dimineaţa susţinerii probei, pe bază de parolă. 

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite