Anchetă la Spitalul Judeţean Târgovişte, după ce un tânăr de 27 de ani a murit de gripă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte i-a chemat la raport pe toţi medicii care s-au ocupat de cazul tânărului de 27 de ani FOTO Ionuţ Dima
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte i-a chemat la raport pe toţi medicii care s-au ocupat de cazul tânărului de 27 de ani FOTO Ionuţ Dima

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte i-a chemat la raport pe toţi medicii care s-au ocupat de cazul tânărului de 27 de ani, care a murit, marţi, în urma contactării virusului gripal AH1N1. Rudele tânărului spun că medicii de la Târgovişte nu l-au îngrijit cum trebuie şi că i-au refuzat tratamentul de specialitate la un spital din Bucureşti.

"În acest moment pot să vă confirm faptul că principala cauză a fost gripa AH1N1. Pacientul a venit în stare gravă şi ulterior au apărut complicaţii, a fost transferat la Terapie Intensivă. Noi avem toate datele şi amănuntele pentru fiecare secundă pe care pacientul a petrecut-o în spital, numai că fiind o anchetă medicală amplă în desfăşurare, le vom prezenta într-un raport final. Ancheta vizează tot, de când a venit în spital, modul în care a fost tratat, în ce a constat actul medical, pe minute", a declarat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe din Târgovişte.

gripa tgv

Rudele tânărului îi acuză pe medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte de neglijenţă, după ce acesta a murit în urma unei răceli.

"Am venit cu nepotul meu la spital cu o simplă răceală şi acum e mort. Era bine când l-am adus la spital. L-au ţinut la Terapie Intensivă. Băiatul a venit pe picioarele lui. Au spus că e răcit. Au scos un borcan de puroi din el", ne-a spus unchiul tânărului, Ion Tudorache.

gripa tgv

În tot acest timp, spun rudele celui decedat, medicii i-au asigurat că starea tânărului este stabilă. Însă, atunci când ele au cerut să îl mute la un spital din Bucureşti, aceştia au refuzat, comunicandu-le că nu sunt locuri. 

"De joi a venit la spital. Acuza dureri în piept, dar era pe pcioarele lui. A fost internat joi la Dealu Mare, dar l-au transferat la Spitalul Judeţean, direct la Terapie Intensivă, la camera de resuscitare. Am încercat tot timpul să îl trimit la Bucureşti, dar mi-au spus medicii că nu sunt locuri acolo", a mai spus acesta.

gripa tgv

FOTO Ionuţ Dima

Mai mult, spune soţia tânărului, medicii au asigurat-o că bărbatul răspunde la medicaţie. 

"Când am venit aici au spus că e stabil, acum mi-au spus că a murit, că nu au mai avut ce să îi facă. Nu au vrut să mi-l trimită la Bucureşti. Pe 30 aprilie era ziua lui. Coşoreanu, Aldea, toţi şi-au bătut joc de el şi nu au vrut să îl trimită la Bucureşti", ne-a spus Oprea Andreea.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Dâmboviţa, acesta este cel de-al patru caz de deces în urma îmbolnăvirii cu virusul gripal AH1N1, în judeţul Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite