Zeci de reclamaţii cu termopane false la Suceava
050 de suceveni au făcut plângere la Protecţia Consumatorului că au plătit bani pentru înlocuirea ferestrelor şi că au fost înşelaţi. În topul sesizărilor este firma SC AUFBAU SRL care a dispărut peste noapte cu banii oamenilor, iar în locul ei a apărut o agenţie de turism.
Firmele de termopane din Suceava sunt printre cele mai reclamate la Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorului (CJPC). Dacă anul trecut au fost 44 de reclamaţii în total, din ianuarie şi până prezent, 50 de suceveni au depus plângeri.
Fără bonuri şi chitanţe
Dintre acestea, 24 au fost numai la adresa firmei SC Aufbau SRL din Suceava, 12 fiind înregistrate numai în această lună. „Toate reclamaţiile vizează că acest operator economic încheie contracte cu clienţii, de cele mai multe ori încasează întreaga valoare a lucrării sau un avans, iar apoi nu execută lucrările. Sunt trecute o lună sau două de la termenul de execuţie prevăzut fără ca societatea să se achite de obligaţiile contractuale“, a explicat Elena Oanea, şefa CJPC Suceava.
În plus, reprezentanţii firmei Aufbau nu eliberau nici bonuri sau facturi, ci menţionau numai pe contract suma încasată. Printre păcăliţi se află şi părinţii pictorului sucevean George Ostafi. „Părinţii mei aşteaptă de două luni cu casa răvăşită montarea termopanelor. Au achitat integral costurile pe 7 iunie, iar lucrările trebuiau să fie gata în 30 de zile lucrătoare. Patronul a dispărut. Nu răspunde la niciun telefon, nu mai există“, a spus George Ostafi.
„Societatea riscă să fie închisă definitiv“
Patronul firmei, Cristian Cojocariu, a fost sancţionat în mai multe rânduri de comisarii CJPC, valoarea amenzilor ajungând la 19.000 lei, dar acesta a continuat să încaseze bani de la victime.
„Societatea riscă amenzi între 5.000 şi 50.000 lei şi oprirea definitivă a activităţii“, a mai spus Elena Oanea. Reprezentantul firmei nu a putut fi contactat pentru a răspunde la acuzaţii.























































