VIDEO O maşină de la Secţia de Drumuri Naţionale, plină cu angajaţi, s-a răsturnat într-un şanţ din cauza zăpezii de pe carosabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vehicul ce aparţine de Secţia de Drumuri Naţionale Suceava, în care se aflau cinci angajaţi, s-a răsturnat în această dimineaţă, pe la ora 09.00, într-un şanţ de pe marginea DN 2E, pe raza comunei Păltinoasa, judeţul Suceava. Drumul respectiv era acoperit cu un strat destul de gros de zăpadă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Prefectul judeţului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a inspectat astăzi, în jurul prânzului, porţiuni din drumurile naţionale aflate în aria de competenţă a secţiilor de Drumuri Naţionale Suceava şi Câmpulung: DN2, de la Suceava spre Fălticeni, şi DN 17, Suceava – Păltinoasa, unde au fost probleme privind circulaţia rutieră, de dimineaţă, din cauza zăpezii şi a gheţii.

Prefectul a precizat că, pe parcursul nopţii de duminică spre luni, s-a intervenit pe drumurile naţionale cu circa 60 de utilaje, peste 700 de tone de sare, peste 15 tone de clorură de calciu şi 6,5 tone de produs  ecologic.

„Suntem mereu în legătură cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, pentru refacerea stocurilor de antiderapant, cantitatea de antiderapant fiind suplimentată, prin act adiţional,  cu circa 3000 de tone”, a declarat prefectul Mirela Elena Adomnicăi.

Aceasta a mai precizat că judeţul Suceava nu a primit avertizare meteo de cod galben de ninsori viscolite, pentru perioada la care facem referire, dar condiţiile meteo au fost de cod galben, mai ales în zona de munte. S-a primit doar atenţionare de cod galben de ceaţă şi polei, pentru perioada 21 ianuarie, ora 22.30 - 22 ianuarie, ora 13.00.

Alte ştiri pe această temă:

Un camion cu 22 de tone de zahăr s-a răsturnat în apropiere de Galaţi. Casele din zonă au scăpat miraculos de dezastru

Unde puteţi suna dacă rămâneţi înzăpeziţi în Braşov. Peste 40 de utilaje au acţionat pe străzile din municipiu

FOTO Oraşul Sulina, total izolat de lumea civilizată. 4.000 de oameni au stat trei zile fără curent electric

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite