VIDEO Bătăuşii de la „Patru mese”, prinşi de mascaţi în timp ce se ascundeau într-o casă din Forăşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci bătăuşi care au atacat în plină zi, cu bâte şi topoare, trei clienţi ai terasei „Patru mese” din cartierul Obcini al municipiului Suceava au fost prinşi de mascaţii IPJ Suceava. Patru dintre agresori se ascundeau într-o casă din comuna Forăşti, iar Dumitru „Bodo” Solomon a fost prins în Paşcani.

Cei cinci bătăuşi care săptămâna trecută au vandalizat terasa barului „Patru mese” din cartierul Obcini şi i-au bătut cu parii şi topoarele pe trei dintre clienţi au fost prinşi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ţinta atacului celor cinci suspecţi a fost un antrenor de kick boxing din Suceava. Acesta se afla cu încă două persoane la o masă când a fost atacat. Doi dintre bărbaţi au reuşit să scape de furia agresorilor blocându-se în bar dar al treilea a fost bătut cu sălbăticie şi a ajuns la spital cu multiple leziuni şi o fractură deschisă la tibie.

Patru dintre suspecţi au fost luaţi ca din oală, duminică dimineaţă, în timp ce se ascundeau într-o casă din satul Antoceni, comuna Forăşti. Este vorba de Vasile Solomon de 25 de ani, Alexandru Hrişcă de 20 de ani, Dumitru Roger Florea de 31 de ani şi Ştefan Chiriac de 27 de ani.

În timpul percheziţiilor au fost ridicate mai multe telefoane mobile, topoare, cuţite şi alte probe.

Liderul interlopilor, Dumitru Sorinel Solomon, poreclit Bodo, în vârstă de 32 de ani, a fost prins de poliţişti în municipiul Paşcani.

Pe lista suspecţilor se mai află Iulian Cojocariu, de 23 de ani, şi Ştefan Ursachi, de 20 de ani, ambii din municipiul Suceava, şi Ioan Alexandriuc, de 18 ani, din comuna Vatra Moldoviţei.

„Faţă de persoanele menţionate s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală, loviri sau alte violenţe, distrugere şi portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire. Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea identificării tuturor participanţilor la actele de agresiune şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Citeşte şi:

Reţeta suceveană de spălat 9,8 milioane de euro. Afacerişti "grei, printre care şi "Sorin Iacob, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, audiaţi de DIICOT

VIDEO Bătaie cu bâte în centrul oraşului Gura Humorului

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite