Uriaşă mobilizare de forţe pentru transportarea la spital a unui bărbat care cântăreşte 180 de kilograme VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Suceava
FOTO: ISU Suceava

Un bărbat din comuna Dolheştii Mici a judeţului Suceava, care cântăreşte 180 de kilograme, a fost transportat în condiţii speciale la spitalul din Fălticeni. Echipele de intervenţie au folosit o şenilată şi o autospecială pentru victime multiple.

Bărbatul care cântăreşte 180 de kilograme are 64 de ani şi locuieşte în comuna Dolheştii Mici a judeţului Suceava.

Deoarece zona în care locuieşte pacientul se află la distanţă de drumul accesibil autosanitarelor, pompierii militari au intervenit cu autoşenilata. 

Astfel, pacientul a fost transportat cu vehiculul 8×8 pe o distanţă de aproape 150 de metri până la Autospeciala de Transport Personal şi Victime Multiple a Detaşamentului de Pompieri Suceava.

Bărbatul a fost preluat de cadre medicale, care l-au stabilizat şi l-au pregătit pentru transportul la spital, unde va fi investigat şi i se va administra tratament de specialitate.  

Vă mai recomandăm: 

Clujul înainte de era IT. „Oamenii veneau sâmbăta la firmă pentru că aici era aer condiţionat, net şi Cola“ VIDEO

Piaţa clădirilor de birouri din Cluj, în colaps. Lider de multinaţională IT: „Foarte puţini vor să revină la birou“ 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite