UPDATE FOTO Aeroportul de la Suceava îşi schimbă faţa cu fonduri europene. Edilii au semnat contractul de finanţare
0Ministrul Transporturilor va veni în jurul prânzului la Suceava pentru a semna contractul de finanţare a Aeroportului Suceava în valoare de 39 de milioane de euro.
Ora 14.30 "Sperăm să demarăm lucrările cât mai repede. Proiectul tehnic de execuţie sperăm să fie gata în martie anul viitor, iar din septembrie 2012 să se poată începe lucrările de modernizare pe timp de un an şi jumătate. O finanţare de aproape 40 de milioane de euro, din care peste 20 milioane de euro dă UE, aproape 9 milioane de euro confinanţare de la Bugetul de Stat şi o parte importantă de la Consiliul Judeţean", a spus Gheorghe Flutur.
Ora 14.10 Ministrul Transporturilor a declarat la Suceava că se declară mulţumită de faptul că a reuşit deblocarea fondurilor prin Programul Operaţional Sectorial. "Marcăm un moment important atât pentru judeţul Suceava cât şi pentru Ministerul Transporturilor prin semnarea acestui proiect de modernizare. Aeroportul are un potenţial economic deosebit în judeţ", a declarat Anca Boagiu. Proiectul în valoare de 39 milioane de euro este finanţat în proporţie de aproximativ 50% de Comisia Europeană, restul de 50% fiind de la bugetul de stat şi Consiliul Judeţean Suceava.
Ora 13.25: Autorităţile judeţene au semnat cu ministrul Transporturilor contractul pentru modernizarea aerogării. „Am cerut prelungirea pistei de la 1.800 de metri la 2.400 de metri, realizarea sistemului de balizaj şi turnul de control", a declarat săptămâna trecută pentru Adevărul Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. Proiectul de modernizare a aeroportului din Suceava este primul depus pe Programul Operaţional Sectorial-Transporturi, unde sunt disponibile fonduri de 177 milioane de lei.
Ora 10.35: După ce Comisia de evaluare din Ministerul Transporturilor a aprobat proiectul de modernizare a aeroportului de la Salcea în valoare de 39 de milioane de euro, azi va fi semnat contractul de finanţare. Ministrul Transporturilor Anca Boagiu este aşteptată la Suceava în jurul orei 12.00.