Un copil de cinci ani a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă din Suceava
0Un copil în vârstă de cinci ani a murit, joi seara, după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă din comuna Bilca din Suceava.

Canalul unde a murit copilul FOTO Suceava News
Dispeceratul pompierilor militari a fost anunţat, în jurul orei 20.00, despre faptul că un copil a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă, amenajat de-a lungul râului Suceava, scrie Agerpres.
La faţa locului au ajuns modulul SMURD al Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă cu echipaj de prim-ajutor.
Trupul neînsufleţit al copilului, un băieţel de cinci ani, a fost identificat în jurul orei 21.30, la doi kilometri de locul în care ar fi fost văzut ultima oară.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzei producerii tragediei.