Suceava: Sezonul estival îngroaşă cozile la Paşapoarte
0
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Paşapoarte Suceava numărul sucevenilor care îşi fac paşapoarte biometrice aproape s-a dublat faţă de anul trecut.
Apropierea vacanţei copiilor şi a sezonului estival a dus la creşterea numărului de paşapoarte eliberate în ultimele săptămâni. Reprezentanţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor (SPCEEP) Suceava fac apel la suceveni să îşi verifice pe această cale valabilitatea documentelor pentru a evita aglomeraţia din lunile care urmează. „Cele mai aglomerate perioade sunt primele zile din săptămână când numărul persoanelor ajunge şi la 150, însă spre sfârşitul săptămânii scad solicitările spre 100 pe zi“, a explicat Angela Irimia, şefa SPCEEP Suceava.
Aproape 60% dintre suceveni îşi fac paşapoarte biometrice
Dacă anul trecut sucevenii erau reticenţi la noile paşapoarte elecronice, în primele cinci luni ale acestui an s-au eliberat un număr dublu de paşapoarte biometrice faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, din 11.661 de paşapoarte eliberate, aproximativ 60% au fost biometrice, respectiv 6.673, în timp ce anul trecut, în primele cinci luni au fost eliberate doar 3.604 paşapoarte electronice dintr-un total de 9.777. Maria Iosif lucrează în străinătate împreună cu soţul său şi s-a întors acasă pentru a-şi schimba paşaportul şi a-i lua pe ce doi copii în vacanţă în Spania. „Am venit de acum să facem paşapoartele ca să putem lua fetiţa şi băiatul în vacanţă la noi. Credeam că nu o să fie atât de multă lume. Am vrut să le fac la copii paşapoarte electronice, dar durează prea mult până ajung şi nu am timp să aştept“, ne-a spus Maria Iosif din Câmpulung Moldovenesc.
Angajaţii SPCEEP lucrează la capacitate maximă
Termenul de eliberare al unui paşaport electronic este de 14 zile calendaristice, taxele fiind de 276 lei cu tot cu TVA, iar valabilitatea este de cinci ani, iar pentru copiii sub şase ani, trei ani. Diferenţa de preţ între un paşaport temporar valabil un an şi cel biometric nu este decât de câţiva zeci de lei, taxele fiind 212 lei pentru cel temporar, incluzând TVA. Cei mai mulţi sucevenii care îl preferă pe cel temporar susţin că datorită timpului scurt în care se eliberează, respectiv trei zile lucrătoare. „În prezent se lucrează la capacitate maximă, cu trei staţii la care se preiau imagini şi documente, zilnic, între orele 8.30 - 16.30, iar miercuri între orele 8.30 - 18.30, pentru a se evita aglomeraţia“, a mai spus Angela Irimia.