Suceava: „Poveste de dragoste“ pe scena „Dom Polski“
0
Iubitorii de teatru sunt invitaţi mâine, 1 Decembrie, la o poveste despre iubire. Evenimentul va avea loc în premieră pe scena Teatrului „Dom Polski“, de la ora 19.00.
Actorii care vor interpreta rolurile din „Poveste de dragoste“, în regia lui Mircea Anca, sunt Florin Şerbănescu, Florina Cercel, Iuliana Moise şi Adrian Păduraru.
Intrare liberă
„Piesa este o adaptare după «Fluturii sunt liberi» de Leonard Gersche şi se va juca de două ori la Suceava. Mâine la teatru şi pe 5 decembrie la Universitate, în sala Auditorium «Joseph Schmid». Premiera nu va fi pe bază de bilet“, a declarat Diana Bucătar, reprezentantul Companiei Teatrale „Bucovina“.
Cei care nu vor putea ajunge miercuri la teatru, când intrarea va fi liberă, vor avea ocazia să-şi cumpere, cu 10 lei, bilet pentru duminică. „Am văzut comedia romantică după care este făcută piesa şi mi-a plăcut. Este o scenă în care mama îşi vizitează fiul la prima oră a dimineaţii şi găseşte amanta în casă. Este şi o luptă psihologică în piesă, abia aştept să văd adaptarea“, spune Oana Niculiţel, profesoară de engleză.
Piesa se va juca şi în judeţ. Pe 3 decembrie, spectacolul va ajunge la Câmpulung Moldovenesc, la Colegiul „Dragoş Vodă“, în sala de festivităţi, începând cu ora 18.00, iar pe 4 decembrie la Casa de Cultură din Siret.






















































