Suceava: Portret/ Margareta Clipa, interpreta care dansează ca o suveică-n stative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa numită cetăţean de onoare al Cetăţii lui Ştefan împreună cu Sofia Vicoveanca este în prezent membru al Ansamblului „Ciprian Porumbescu“.

Piesele sale fac românii să danseze cu foc de mai bine de trei decenii. De altfel, melodiile sale pline de energie şi de pasiune i-au adus aprecierea a mii de oameni. 

Margareta Clipa, la rândul ei, nu are stare atunci când se pune pe cântat. Dansează „ca o suveică în stative“, după cum spun sucevenii şi nu oboseşte nicicând. Are 52 de ani de viaţă, din care 31 au fost închinaţi muzicii populare.

Compune singură piesele

Toate melodiile par făcute special pentru vocea şi pentru caracterul ei. Cele mai dragi piese din repertoriu sunt „Zi-i Vasile, zi-i“, „Doamne-ajută cui iubeşte“ şi „Şi-ar mai be, Gheorghe-ar mai be“. „Eu nu cred că vocea unui interpret este o moştenire, ci un har de la Dumnezeu. Părinţii mei nu au cântat, au fost doi oameni simpli de la ţară, au crescut cinci copii. E adevărat, au participat la viaţa satului, jocuri, nunţi, însă n-au cântat“, povesteşte interpreta.

Cea care a descoperit-o şi a urcat-o pe scenă încă din clasele primare este învăţătoarea din satul natal, Grăniceşti. Acum, interpreta se poate considera o artistă completă. Ea îşi compune textele, îşi face melodiile şi tot ea le cântă.

Nu o sperie criza financiară deoarece, spune ea, aceasta a existat mereu la români. Confirmă că numărul nunţilor, micile scene pe care urcă fecvent, a scăzut şi oamenii sunt ceva mai reţinuţi când vine vorba de bani.

„Nunta este ca un împrumut. Vin dacă mi-ai venit la nuntă, dau cât mi-ai dat. Sucevenii se tem că nu or să le iasă banii, că nu o să vină lumea şi renunţă. La noi criza există dintotdeauna, numai că nu se chema în nici un fel. Se poate şi mai rău, tatăl meu a fost în război, a trăit cum nu ne putem imagina, sunt totuşi alte vremuri“, spune Margareta Clipa.

Restaurează costumele distruse de timp

Tinereţea ei s-a suprapus peste vremurile în care televiziunea însemna doar două ore de program zilnic, iar cântăreţii erau chemaţi să cânte foarte puţin. Cu toate acestea, i-a cucerit pe români. „Am cântat cu Daniela Condurache acum 20 şi ceva de ani, eram grupaţi câte doi, trei pentru program“, îşi aminteşte suceveanca.

Recunoaşte că, pe lângă muzică,o mai pasionează un domeniu. Ce-i drept, e tot legat de tradiţiile populare româneşti.  Îi place să restaureze costumele populare vechi, să le aducă într-un stadiu la care să poată fi privite cu admiraţie.  Aşa se face că, după ce trec prin mâinile ei, veşmintele care au zăcut prin lăzile femeilor de la ţară, din zona Grăniceştiului, arată ca noi.

Pentru a lansa ultimul album, „Ia te uită, asta-s eu“, cântăreaţa a muncit doi ani. Cu toate acestea, pentru următorul album are deja alte trei noi melodii şi spune că cel mai important este să nu-şi plictisească publicul. Tocmai de aceea repertoriul ei este atât de diferit.

Profil
Născută. 19 octombrie 1958, Grăniceşti, Suceava.
Studii. Secţia de Etnomuzicologie a Universităţii „Hyperion“ Bucureşti.
Familie. Este căsătorită.

Întrebări şi răspunsuri
V-aţi gândit să ieşiţi din orchestră şi să cântaţi doar la emisiuni şi nunţi?
Nu, după 31 de ani de cântec sunt alături de această minunată orchestră, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu“, de care nu m-am despărţit niciodată. Mi-au fost a doua familie şi cu ei am urcat treaptă cu treaptă, ca să demonstrăm lumii întregi cine suntem noi, ca bucovineni. 
Tinerele talente de acum sunt ca la debutul dumneavoastră?
Cântăreţi valoroşi erau şi acum 15 ani, sunt şi acum. Le lipseşte însă modestia de a-şi face treaba pe scenă şi gata. Acum sunt îngâmfaţi, cred că nu mai sunt alţii ca ei. Un interpret modest se face admirat doar când e pe scenă.

Ce-i place
Spune că îi place să înveselească oamenii la nunţi şi să facă un adevărat spectacol din orice eveniment. Îi mai plac oamenii iuţi de picior, care ştiu să danseze moldoveneşte şi costumele tradiţionale la restaurarea cărora lucrează mult timp.

Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii neserioşi, dar din păcate are de-a face des cu astfel de persoane, mai ales când vine vorba de bani. I s-a întâmplat să se răzgândească în ultima clipă şi să nu o mai tocmească pentru nuntă deşi discutase cu ei toate detaliile.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite