Suceava: Ovidiu Ambrozie Borta BOA satirizează oamenii politici (PORTRET) | adevarul.ro

Suceava: Ovidiu Ambrozie Borta BOA satirizează oamenii politici (PORTRET)

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Suceava: Ovidiu Ambrozie Borta BOA satirizează oamenii politici (PORTRET)
Suceava: Ovidiu Ambrozie Borta BOA satirizează oamenii politici (PORTRET)

Inginerul mecanic este apreciat ca un adevărat artist al satirei grafice atât în ţară, cât şi în străinătate. Suceveanul organizează anual o expoziţie de caricaturi.

Încă din copilărie, suceveanul a avut câteva indicii ale talentului său, dar nici el, nici părinţii nu au ştiut să le interpreteze. Abia în 1997, cel care se semna BOA avea să debuteze cu o caricatură în cotidianul Bucovina, condus de poetul Ion Drăguşanul. Nu s-a oprit la o singură publicaţie, ci a început să colaboreze şi cu o alta, „Actualitatea Suceveană“. Desenele ironice i-au fost apreciate, aşa că la scurt timp au ajuns în paginile „Cotidianului“ şi ale mai multor reviste de umor.

A avut „susţinere politică“
În 2000, a făcut caricaturi pentru publicaţiile „Crai Nou“ şi „Jupânu’“, dar colaborarea nu a durat mult. În aceeaşi perioadă a început să aibă diverse expoziţii particulare şi de grup.

„Încă de atunci am încercat să promovez câte un mic moment hazliu. Spre exemplu, în 2001 mi-am înscenat propria arestare la sala de expoziţie“, a mărturisit Ovidiu. Recunoaşte că nu prea se poate face artă fără bani şi că, din punctul ăsta de vedere, a avut mereu sprijin. Expoziţiile sale au beneficiat adesea de sponsorizări din partea unor societăţi comerciale, iar acest lucru i-a făcut treaba mult mai uşoară.

A fost susţinut de diverşi oameni politici, nelipsiţi de la vernisajele expoziţiilor sale. „Am o relaţie bună cu oamenii politici pentru că mi-am programat vernisajele odată cu diferite evenimente ale scenei politice din Suceava. Am reuşit şi să ilustrez feţele ascunse ale acestora. Dar politicienii au avut simţul umorului, deşi i-am caricaturizat“, a spus BOA.

A lansat un volum de caricaturi
Cu ajutorul lui Ion Drăguşanul şi a conducerii Consiliului Judeţean Suceava, BOA a reuşit să lanseze prima sa carte, „BOA(la) la români“, foarte apreciată de cunoscători. Această carte atipică cuprinde caricaturi de la lansare, din ’97, până în prezent şi sunt caricaturi politice care au fost publicate în diversele ziare cu care a colaborat de-a lungul vremii. Volumul a fost lansat la Vatra Dornei, Gura Humorului şi Suceava. În prezent, caricaturistul lucrează la Complexul Muzeal Bucovina, la Secţia de Artă.


„În acest loc mi-am găsit o compatibilitate cu ceea ce făceam până în 2006. Am organizat diferite manifestări, printre care expoziţia din 2007 de caricaturi, grafică, satiră, ajunsă anul acesta la a III-a ediţie. Încă de anul trecut, împreună cu Mihai Pânzaru PIM, încercăm să punem la punct un festival de satiră, Festivalul Satiric Bucovina, care să semene cu ceea ce făceam în tinereţe“, a explicat Ovidiu, încrezător în şansele sale de reuşită.

Profil

Născut. 22 aprilie 1970, Suceava.
Studii. Facultatea de
Inginerie Mecanică, Universitatea „Ştefan cel Mare“, Suceava.
Familie. Căsătorit,
are un copil.

Întrebări şi răspunsuri

Ce premii aţi luat pe parcursul carierei de caricaturist?
Am participat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale. În 2006, am luat marele premiu la Festivalul de umor „George Gavrilean“. Am obţinut numeroase premii la Galaţi, Bistriţa şi Vaslui. În urma concursurilor internaţionale din Turcia, Brazilia, SUA, Serbia, Italia, Bulgaria, Germania, am intrat în mai multe cataloage de grafică satirică.
Ce planuri de viitor aveţi?
Vreau să-mi continui activitatea profesională şi cea extraprofesională privind caricatura, grafica şi pictura. Din 2004, mi-am reluat activitatea de pictor suprarealist.

Ce-i place

BOA se consideră un norocos pentru că poate „profesa“ ca grafician, caricaturist şi pictor. „Fac exact ce-mi place, fără să aplec urechea la intrigi. Ceea ce-mi doresc este să urmez această cale şi sper să progresez“, a spus acesta.

Ce nu-i place

„Nu-mi place actuala criză politică care afecteaza partea economică şi socială a românilor. Şi spun asta deşi sunt prieten cu mulţi politicieni“, a recunoscut BOA. Speră, totuşi, că actorii scenei politice se vor trezi curând la realitate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite