Suceava: Nunta din Bucovina, acum cu parfum de epocă

Druşcuţele au fost înlocuite cu domnişoare de onoare, caii falnici s-au transformat în maşini de lux, iar zestrea jucată în ogradă are acum  forma unor plicuri cu bani.

În 1932, când moş Vasile Iftinchi s-a căsătorit cu Maria, o fată de doar 15 ani, nunta a fost celebră în Frătăuţi. Pregătirile au început cu săptămâni bune înainte, perioadă în care cei doi tineri au cerut binecuvântarea părinţilor şi au cusut hainele pentru miri şi catrinţele pentru soacre. Cu o zi înaintea nunţii, care avea loc doar duminica, vorniceii, călare pe cei mai frumoşi cai, plecau prin sat pentru a invita lumea la petrecere şi duceau hainele la cei doi miri. Duminică dimineaţa începeau să se adune nuntaşii acasă la mire, după care alaiul pleca spre biserică.

Întâlnirea mirilor, la răscruce de drumuri

„Am mers călare pe un cal împodobit cu coroană şi năframă la căpăstru. În spate veneau vorniceii şi tot alaiul. Obiceiul nu era să vină mirele acasă la fată, cei doi se întâlneau la o răscruce de drumuri sau la biserică dacă veneau din părţi diferite. Se spunea că aşa se poate întoarce nunta“, povesteşte moş Vasile.

După cununia religioasă, alaiul se îndrepta mai întâi spre casa miresei, unde soacra mică întâmpina nuntaşii cu colaci şi aghiazmă cu busuioc. „Maestrul de ceremonii a împărţit invitaţilor câte o bucată de colac, cică pentru a-i molipsi şi pe ei să facă nuntă. Apoi am început dansul cu mirele, mireasa, druştele, vorniceii şi nunii mari după care ne-am aşezat la masă. După ospăţ am scos dansul afară şi apoi nunii m-au dezgătit şi mi-au pus pe cap o broboadă“, povesteşte Maria. Apoi, vorniceii au jucat zestrea miresei, iar nunta s-a mutat la mire.

„Ne-a întâmpinat mama lui, care ne-a aşezat pe o carpetă colorată ca să ne fie viaţa înflorită şi ne-a servit cu un pahar de lapte pentru a ne fi viaţa dulce şi frumoasă. Aşa a început jocul care a ţinut până dimineaţă. S-au jucat dansuri tradiţionale Bătrâneasca, Şapte paşi, Arcanul, Bătuta, Ruseasca şi Sârba“, a spus tuşa Maria.

Nunta în vremea foametei

În 1951, când s-a căsătorit, Glicheria Guţu a trebuit să se lupte cu comunismul deoarece nu avea voie să se cunune religios. „Aveam o rochie de mireasă foarte scumpă, din mătase grea, care nu se găsea pe vremea aceea. Pantofii pe care i-am purtat la nuntă i-am cumpărat de la Rădăuţi cu intervenţii foarte mari. Erau dintr-o piele foarte fină, cu toc înalt şi au costat jumătate din salariul meu de atunci. Am avut o nuntă frumoasă, dar simplă. Era imediat după foamete, după război“, şi-a adus aminte Glicheria Guţu la 60 de ani de la nuntă. 

Nuntă modernă cu elemente tradiţionale

Căsătoriţi recent, Raluca şi Costel Spoială au încercat să păstreze la nunta lor cât mai multe elemente tradiţionale. „M-au aranjat cum se întâmplă şi la mireasă. Rudele m-au ajutat să-mi iau hainele, mi-au lustruit pantofii, m-au parfumat după care a trebuit să mă bărbierească, simbolic. Au făcut asta cu o răzătoare şi cu un brici de pe vremea bunicului“, povesteşte Costel. Dintre datinile ştiute, dezgătitul miresei a fost respectat cu sfinţenie.

„Spre finalul petrecerii, naşii ne-au luat mie voalul şi lui Costel floarea din piept şi ne-au pus o pălărie şi un batic, semn că din acel moment suntem oameni în toată firea, gospodari la casa noastră. Voalul i l-au pus unei alte fete, următoarea mireasă“, a spus Raluca. La finalul nunţii s-a dansat „hora gospodarilor“. Nu au lipsit sfinţirea cu aghiazmă, semănatul cu grâu pentru bogăţie şi „ieşirea cu plinul în faţă“. „Când am plecat spre biserică, dar şi după cununia religioasă, am fost întâmpinaţi de localnici cu găleţi pline cu apă. Se spune că asta aduce o viaţă plină“, a spus Raluca în final.