Suceava: Instituţiile publice nu sunt loc de joacă
0
O tânără suceveancă a tras o sperietură zdravănă şi s-a ales cu şoldul vânăt, după ce a căzut peste balustrada de la primul etaj al Palatului de Justiţie din Suceava.
Astăzi, 27 octombrie, în jurul orelor 11.00, jucându-se pe balustrada scărilor din incinta Curţii de Apel Suceava, o tânără de 17 ani a alunecat şi a căzut pe spate, la nivelul dintre etajul 1 şi parter. După căzătură, tânăra era conştientă dar acuza dureri în zona şoldului.
Jandarmii de la serviciul de pază şi protecţie a instituţiei au apelat serviciul de urgenţă 112. În scurt timp a sosit un echipaj de la SMURD Suceava şi o ambulanţă a Spitalului Judeţean Suceava.
Persoanei accidentate i s-a acordat de îndată primul ajutor şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
“Tânăra a fost internată la secţia de Chirurgie Pediatrică, unde va fi ţinută sub supraveghere timp de 24 ore, aşa cum se procedează în cazul minorilor. Viaţa nu i-a fost pusă în pericol niciun moment şi se simte bine”, a declarat Tiberius Brădăţan, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.