Suceava: Dubla crimă de la Siret, reconstituită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au stabilit cum au fost ucise Carmen şi Raluca Hriţcu. Ucraineanul Leonid Zaporojneţ a fost trădat de ADN-ul său, găsit pe soneria, mobila şi aspiratorul din casa familiei Hriţcu. El va fi judecat în ţara lui.

Odioasa crimă a avut loc pe 17 februarie 2010. În acea dimineaţă, soţii Hriţcu au stabilit să îi ducă pe cei doi copii la medic. Cristi (14 ani) urma să fie consultat în Suceava, iar Raluca (6 ani) trebuia să ajungă la un pediatru în Rădăuţi.


„Soţia plecase să o ia pe fetiţă de la dansuri şi eu îl aşteptam pe băiat de la şcoală să mergem, era ora 12.30. Puteau să vină când eram eu singur, dar aşa a vrut Dumnezeu“, povesteşte Vasile Hriţcu, soţul îndoliat. Dar, la prânz, soţia s-a răzgândit. „Pur şi simplu nu a mai vrut să meargă. I-am zis să mergem să scăpăm odată cu amândoi, dar nu a mai vrut. Parcă trebuia să rămână acasă“, explică Hriţcu.


Soţul şi băiatul au ajuns la o policlinică din Suceava în jurul orei 15.00. „I-am spus că am ajuns cu bine, iar ea mi-a spus că au venit două persoane şi nu se înţelege cu ele, iar eu am întrebat «cum le-ai dat drumul?»“, povesteşte Vasile Hriţcu . Apoi, s-a auzit un foşnet, iar conversaţia s-a întrerupt. Până la ora 16.40 a sunat de mai multe ori, însă nimeni nu i-a mai răspuns.


Unde este al doilea ucigaş?


Când a ajuns acasă, a găsit uşa apartamentului întredeschisă. În hol zăcea Carmen Hriţcu, iar Raluca în sufragerie. În timpul cercetărilor care au urmat, Leonid Zaporojneţ , acuzat de dubla crimă, a fost trădat de probele ADN.


„S-au găsit probe ADN pe soneria de la intrare, pe aspirator, pe perna prin care a fost împuşcată fetiţa şi pe mobila din casă“, a explicat Elisabeta Cocârlă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Acestea au dovedit faptul că Zaporojneţ a intrat în holul apartamentului unde a împuşcat-o pe Carmen Hriţcu, a deschis aspiratorul să nu fie auzit şi şi-a continuat „misiunea“. A intrat în sufragerie, a luat o pernă şi a executat-o  pe cea mică. „Eu am găsit telefonul soţiei pe pat, sigur el l-a lăsat acolo. Nu înţeleg unde e cea de-a doua persoană de care mi-a spus soţia mea la telefon“, susţine Vasile Hriţcu.


În cazul celui de-al doilea suspect, Răzvan B., procurorii nu au reuşit să adune suficiente probe pentru a-l incrimina. Dosarul de anchetă este încă în Suceava, dar va fi trimis în Ucraina, unde este Zaporojneţ închis.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite