Se pregăteşte spitalul din Suceava să primească refugiaţi în contextul conflictului ruso-ucrainean?

0
0
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Doi reprezentanţi ai Ambasadei Marii Britanii în România au venit la Spitalul Judeţean Suceava şi au cerut informaţii despre resursele unităţii medicale pentru tratarea urgenţelor. Vizita neobişnuită alimentează zvonurile potrivit cărora, în cazul unui conflict, spitalul i-ar putea trata pe ucrainenii răniţi.

Potrivit unor surse, în cursul după-amiezii de luni,14 februarie, la Spitalul Judeţean Suceava s-au prezentat două persoane care au cerut o întâlnire cu directorul medical, Dimitrie Siriopol. Cei doi vizitatori au spus că sunt angajaţi ai Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. 

Ei au cerut informaţii cu privire la resursele de care dispune spitalul pentru tratarea pacienţilor care se prezintă în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) sau care ajung în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă. 

Astfel, aceştia doreau să ştie câte paturi are spitalul, câţi medici, câte asistente medicale. Ulterior, ar fi vrut să facă şi fotografii în UPU şi Reanimare. În final, cei doi ar fi obţinut informaţii care sunt publicate şi pe site-ul spitalului.

Această vizită neoficială alimentează zvonurile potrivit cărora Spitalul Judeţean Suceava ar putea deveni spital suport pentru tratarea răniţilor ucraineni, în cazul izbucnirii conflictului între Ucraina şi Rusia, informaţie apărută şi în presa locală.

Conducerea unităţii mediale a negat vehement că a purtat discuţii oficiale pe această temă cu instituţiile abilitate ale statului român. 

„În urma unor ştiri apărute în presă cum că Spitalul Judeţean din Suceava ar deveni spital-suport pentru răniţi sau refugiaţi din Ucraina, vrem să comunicăm faptul că NU s-a primit nici o hârtie oficială din partea structurilor statului, nu a fost organizată nici o întâlnire între reprezentanţi ai Ministerului de Interne sau Ministerului Apărării cu conducerea spitalui sau cadre medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, medicul Dan Teodorovici.  

ISU a numărat corturile pentru refugiaţi

Pe de altă parte, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a cerut instituţiilor subordonate din teritoriu să îi comunice câte corturi pot pune la dispoziţie în eventualitatea unui flux masiv de refugiaţi. Potrivit purtătorului de cuvânt Alin Găleată, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava dispune de 30 de corturi, fiecare având câte 25 de metri pătraţi. În cele 30 de corturi încap 200 de paturi. Instituţia mai are trei corturi de 100 de mp fiecare pentru săli de mese.

Starea corturilor este verificată periodic, iar angajaţii ISU fac antrenamente pentru montarea lor. Nu se ştie însă cu certitudine unde vor fi amplasate în caz de nevoie. 

Aşa arată cu cort pentru persoane refugiate FOTO: Oana Şlemco

spital judetean suceava

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că România a finalizat planul de acţiune privind managementul unui flux masiv de refugiaţi pe teritoriul României pentru eventualitatea în care Rusia va invada în Ucraina. „Am analizat în etape cum intervenim, în primul rând, în judeţele din nord, respectiv din est, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Tulcea. Suntem în acest moment în analiză să vedem câte tabere pentru refugiaţi putem să montăm într-un timp relativ scurt, vorbesc de ore, maxim 10, 12, 24 de ore. Analizăm toate capacităţile de cazare existente pe judeţele de graniţă”, a declarat oficialul pentru B1TV.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Vicleşugul prin care un român ar fi furat 22 de milioane de euro. Irlandezii îi aduc 25 de capete de acuzare

Previziunile unui specialist despre scumpirile la energie şi la produse din România INTERVIU

Suceava


Ultimele știri
Cele mai citite