Cât de pregătiţi de război sunt ucrainenii de rând. Român din Cernăuţi: „Măsurile s-au luat pe ultima sută de metri“
0Populaţia Ucrainei este învăţată ce să facă în cazul în care ţara este atacată de Rusia. În momentul în care se aud sirenele, oamenii trebuie să oprească curentul electric, gazele şi apa şi să se îndrepte spre adăposturi, chiar dacă nu se ştie cu exactitate nici unde se află, şi nici starea lor. În schimb, oligarhii sunt deja la adăpost în Occident.
Cu o zi înainte de Ziua Z, anunţată ca fiind data la care Vladimir Putin va ataca Ucraina, oamenii încearcă să trăiască normal, dar sabia războiului planează asupra lor. Fuga oligarhilor şi închiderea ambasadelor ţărilor occidentale din Ucraina nu au făcut altceva decât să provoace şi mai multă temere în rândul oamenilor simpli, care sunt de părere că un atac al Moscovei va fi iminent.
Grădiniţele, parte a pregătirii pentru război
Atât autorităţile centrale, cât şi cele locale, îi sfătuiesc pe ucraineni cum să se pregătească atunci când teritoriul lor va fi invadat. Astfel, actele de identitate trebuie să fie la îndemână, pentru ca în momentul în care va suna sirena, în fiecare gospodărie se vor opri gazele, curentul şi apa şi oamenii se vor îndrepta spre adăposturi. Totodată, şi la nivelul grădiniţelor din Kiev, dar şi din restul ţării, se fac liste cu contactele părinţilor, cu locurile lor de muncă, pentru a fi pregătiţi pentru orice scenariu. Tot autorităţile au transmis că ar fi de dorit ca, în cazul unei invazii armate, oamenii de la oraşe să se retragă la sate.
În regiunea Transcarpatia, într-un parc central, civilii fac antrenamente militare. Potrivit lui Roman Usenko, şeful Statului Major al Apărării Publice din Transcarpaţia, scopul evenimentului a fost acela de a demonstra şi de a explica cum să se comporte locuitorii în timpul situaţiilor militare de urgenţă. La eveniment au fost prezenţi militari, medici şi salvatori.
Analistul politic Marin Gherman (foto dreapta, arhivă personală), care locuieşte în Cernăuţi, a declarat pentru „Adevărul” că este nemulţumit de modul în care autorităţile s-au pregătit pentru un posibil atac al Moscovei. „Nu pot să spun că a elaborat toate scenariile pe care trebuia să le facă un stat, mai ales care nu este membru NATO şi care deja se confruntă cu un conflict. Din punctul meu de vedere, măsurile s-au luat pe ultima sută de metri. Dacă acestea existau cu mult timp înainte, lumea era mult mai calmă. Declaraţiile din presa occidentală, care spun că o invazie ar fi iminentă, au stârnit, la rândul lor, mari îngrijorări“, dezvăluie Marin Gherman.
Adăposturile, abandonate
Deşi primăriile anunţă populaţia să se adăpostească în cazul unui atac aerian, nimeni nu prea ştie unde sunt adăposturile antiaeriene, abandonate de zeci de ani. „Nu prea li s-a acordat atenţie şi nu ştim dacă acestea sunt funcţionale, şi nici unde sunt. Acum s-au trezit că trebuie să le modernizăm şi recent s-au luat măsuri de refacere a intrărilor. Nu li s-a acordat atenţie nici măcar în contextul războiului din Donbas, pentru că acest conflict nu a inclus şi componenta aviatică. Marea temere a autorităţilor este acest război aerian care va crea mari probleme, întrucât Ucraina nu prea are la îndemână cu ce să se apere“, spune Gherman. Oamenii de rând nu ştiu nici măcar dacă sistemul de avertizare al sirenelor funcţionează întrucât, cel puţin în regiunea Cernăuţiului, nu a fost testat niciodată.
„Oligarhii au jefuit ţara 30 de ani şi acum au fugit în Occident“
Vestea că occidentalii au închis ambasadele din zonă a fost primită de ucraineni ca o trădare. Ei spun aşa: faptul că acestea rămâneau deschise le oferea o siguranţă, iar Vladimir Putin nu s-ar fi gândit niciodată să atace. În opinia unora, spune Marin Gherman, UE şi SUA dau semnale lui Vladimir Putin că poate interveni, întrucât nu mai sunt occidentali pe teritoriul lor. Dacă localnicii îi înţeleg într-un fel pe reprezentanţii corpurilor diplomatice, în privinţa oligarhilor ucraineni care au fugit şi s-au pus la adăpost de teama unui război nu au nicio explicaţie. „Dacă ne uităm pe reţelele sociale, oamenii spun: «Bine că au plecat. Sperăm că vom putea să elaborăm legi care să nu le mai permită să se mai întoarcă vreodată în Ucraina». Sunt atitudini critice faţă de oligarhi. «Au jefuit ţara timp de 30 de ani, au devenit oligarhi din banii noştri şi acum, când statul şi populaţia au nevoie de sprijinul şi de banii lor, ei au fugit în Occident». Cam aşa gândesc oamenii“, dezvăluie Gherman.
Risc de catastrofă ecologică în inima Europei
Românul din Cernăuţi spune că mai este o problemă pe care nu o discută nimeni: pe teritoriul Ucrainei funcţionează mai multe centrale nucleare care produc energie electrică şi, în cazul unui atac, s-ar putea produce avarii ca la Cernobîl, care ar putea afecta România, Belarus, inclusiv Parisul. „Este un risc de catastrofă ecologică în inima Europei. Nici nu este nevoie să ataci direct centrala, ci să blochezi o instalaţie“, spune el.
„Dacă va fi război, vor fi mulţi refugiaţi în ţările vecine“
Fiecare oraş din Ucraina deţine o mică armată compusă din militari de rezervă şi militari, care vor fi primii care vor intra în luptă. Primarul din Cernăuţi, Roman Kliciuk, a anunţat că este a treia regiune care stă cel mai bine la acest capitol. „Aceste trupe, în care s-au înscris mulţi voluntari, trebuie să intre în luptă şi să reziste până ajung militarii profesionişti“, explică el.
Dacă militarii de carieră spun că vor pune mâna pe armă şi-şi vor apăra ţara, oamenii simpli continuă să se întrebe cum de s-a ajuns aici. „Noi, de opt ani ne înmormântăm copiii şi fraţii în urma războiului din Donbas şi acum am ajuns pe primele pagini ale cotidienelor internaţionale. Ne vom refugia? Mulţi îşi pun întrebarea ce urmează să facem şi nu toată lumea are răspunsuri clare la această întrebare. Dacă va fi un război mare, se aşteaptă indiscutabil la un număr mare de refugiaţi în statele europene, membre NATO“, crede românul din Cernăuţi.
„Adăposturilor antiaeriene nu prea li s-a acordat atenţie şi nu ştim dacă acestea sunt funcţionale, şi nici unde sunt. Acum s-au trezit că trebuie să le modernizăm şi recent s-au luat măsuri de refacere a intrărilor” – Marin Gherman
Vă recomandăm aă mai citiţi: