Primarul Sucevei propune ca salariile angajaţilor primăriei să fie majorate cu 12%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sucevei, Ion Lungu, propune ca salariile angajaţilor instituţiei să fie majorate cu 12%, după ce Guvernul a decis, săptămâna trecută, că salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în baza ordonanţei de urgenţă care permite autorităţilor locale majorarea salariilor angajaţilor, a propus ca lefurile celor 700 de salariaţi ai primăriei să fie majorate cu 12%.

“Am dat în lucru ca să vedem care e suma cu care trebuie rectificat bugetul local”, a spus primarul care a menţionat că municipalitatea suceveană dispune de suma necesară pentru majorarea salariilor angajaţilor.

Primarul a explicat că este nevoie ca noul plafon de salarii să fie aprobat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%, a anunţat, săptămâna trecută, ministrul Muncii, Rovana Plumb, după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

”Prin ordonanţa (de urgenţă - n.r.) care presupune completarea OUG 83 privind salarizarea sistemului universitar şi preuniversitar, de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice, am pus o nouă prevedere prin care în administraţia publică locală, în limita bugetului şi a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanţe, se pot majora salariile angajaţilor din administraţia publică locală, până la 12%", spunea ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite