Posibilă tentativă de fraudă în CJ Suceava. USL Suceava, majoritate pentru creşterea taxelor cu un consilier absent, trecut pe lista prezenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilier absent, trecut pe lista prezenţilor pentru a asigura majoritate grupului USL. FOTO: Adevărul
Consilier absent, trecut pe lista prezenţilor pentru a asigura majoritate grupului USL. FOTO: Adevărul

USL Suceava şi-a asigurat majoritatea pentru introducerea şi majorarea unor taxe pentru 2014 prin înscrierea pe lista de prezenţă a unui consilier absent de la şedinţă. Taxele au fost aprobate cu 19 voturi "pentru" şi 14 împotrivă. După ce secretariatul CJ Suceava a anunţat că proiectul a fost aprobat, consilierii PDL au descoperit că de fapt la şedinţă sunt prezenţi doar 18 consilieri judeţeni USL şi PPDD, proiectul fiind apoi declarat respins.

Proiectul privind stabilirea valorii taxelor şi impozitelor locale percepute de Consiliul Judeţean a fost discutat luni, în ultima şedinţă din acest an.

Liderul consilierilor PDL, Vasile Ilie, a anunţat că democrat-liberalii nu vor vota proiectul pentru că nu sunt de acord cu introducerea sau majorarea unor taxe.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Ioan Nechifor, a explicat că sunt taxe pentru servicii prestate la cerere. Totuşi, Vasile Ilie a spus că administraţia judeţeană poate identifica alte surse pentru atragerea unor fonduri suplimentare la bugetul judeţului.

Proiectul a fost supus la vot, iar secretariatul Consiliului Judeţean a anunţat că taxele şi impozitele au fost aprobate cu 19 voturi favorabile din partea consilierilor USL şi PPDD şi 14 voturi împotrivă, din partea PDL.

După câteva minute, consilierul judeţean PDL Radu Pricope a atras atenţia executivului că de fapt la şedinţă sunt prezenţi doar 18 consilieri judeţeni USL şi PPDD, astfel că nu este întrunită majoritatea necesară pentru aprobarea proiectului. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, a constatat că pe lista de prezenţă a fost trecut şi consilierul PNL Raul Rotaru, deşi acesta nu se afla la şedinţă, şi a declarat proiectul respins.

Liderul consilierilor judeţeni PDL, Vasile Ilie, i-a cerut lui Nechifor explicaţii pentru eroarea comisă de secretariatul Consiliului Judeţean. Şeful administraţiei judeţene a precizat că situaţia va fi analizată de o comisie şi a anunţat că la următoarele şedinţe va face prezenţa nominală a consilierilor judeţeni.

„Situaţia va fi analizată de o comisie. Propun ca la şedinţele următoare să facem prezenţa prin apel nominal, chiar dacă mai pierdem două-trei minute”, a spus Nechifor.

Proiectul privind stabilirea valorii taxelor şi impozitelor locale va fi rediscutat în luna ianuarie, înainte de aprobarea bugetului pentru anul 2014.

Alte ştiri din Suceava:

Penibil! CSM Suceava nu are bani să-şi premieze campionii

FOTO VIDEO Comoara din Cajvana. O femeie a strâns un tezaur mai bogat şi mai valoros decât al unui muzeu etnografic

Masă cu 12 feluri de mâncare de post şi ceremonial de împărţire a oplatekului, tradiţie de sărbători a comunităţii polone

Crăciunul, izolat în Bucovina de noul şef al CJ Suceava

Şase bebeluşi, infestaţi cu un stafilococ auriu rezistent la antibiotice. Maternitatea Rădăuţi a fost închisă

Dosare penale pentru primar, medic, asistent social şi însoţitor, în cazul fetei de 19 ani şi 17 kilograme

Urmărit penal de DNA pentru afaceri necurate cu sediul Poliţiei, şeful PNL Câmpulung Moldovenesc a demisionat

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite